Start de sezon competițional și în Dolj

Pentru columbofilii din Dolj, sezonul 2020 a început azi, 25 mai, cu organizarea primul concurs oficial. Aproximativ 12.000 de porumbei au fost îmbarcați la nivelul întregii asociații de către cei 228 de crescători participanți, iar concursul a fost unul foarte reușit.

Sezonul de concursuri 2020 a început luni, 25 mai, în Asociația Columbofilă „Ioan-Gelu Gătejescu” a județului Dolj, prin organizarea etapei de viteză, Titu, cu distanțe de 120-190 de km. Cei 228 de columbofili care au participat la acest prim concurs au îmbarcat un număr total de 11.876 porumbei, care au fost eliberați de la locul de lansare la ora 08:00. Primii porumbei sosiți au dezvoltat viteze mari, de peste 1.300 m/min, iar pierderile la nivel de asociație se încadrează în intervale nesemnificative. „Putem spune că am început bine acest sezon, pentru care am avut mari emoții. La nivel de asociație ne situăm foarte bine, cu un numeric mare de porumbei și de crescători. Din acest motiv, era necesar să începem sezonul cu o etapă bună, fără pierderi importante. La nivel de organizare pot spune că am fost foarte operativi, ne-am mișcat foarte repede și foarte organizat, motiv pentru care nu am avut niciun fel de problemă”, a declarat Florin Gătejescu, președintele Asociației Columbofile Dolj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO