Suceava și Botoșani, peste 25.000 de porumbei la prima etapă de fond

După ce anul trecut asociațiile Suceava și Botoșani angajau la prima etapă de fond a sezonului mai bine de 24.000 de porumbei, stabilind astfel un record absolut, anul acesta, columbofilii din aceleași două grupări columbofile și-au doborât propriul record. Cu lansare din aceeași localitate ca sezonul trecut, Janow (Polonia), primul concurs de fond din 2020 din asociațiile Botoșani și Suceava a avut la start 25.770 de porumbei și o participare de 646 de crescători. Mult râvnitul loc 1 pe lansare a fost câștigat de Cristian Gheorghe, din Șcheia, județul Suceava, iar la crescători, prima poziție din clasament a fost ocupată de Daniel Mirăuță, din Volovăț, Suceava.

Concursul de fond Janow s-a desfășurat în data de 20 iunie, iar eliberarea porumbeilor din cele 12 autospeciale care i-au transportat până pe locul de lansare a avut loc la ora 05:10. Ca distanțe, concursul a fost unul destul de diversificat, columbofilii participanți având între 550 și 640 de km față de locul de lansare.

Cristian Gheorghe câștigă locul 1 din 25.770 de porumbei cu o femelă de doar un an

Marea câștigătoare a acestui super-concurs de fond, comparabil ca participare cu etapele de tradiție din Belgia sau Olanda, este o tânără femelă, aflată la primul sezon de concursuri. Ea aparține columbofilului sucevean Cristian Gheorghe, crescător care deține în palmaresul său mai multe trofee naționale, câștigate la categoriile Fond și Maraton. Pentru că a fost achiziționată de la un columbofil român stabilit de patru decenii în Germania, femela câștigătoare are seria DV-3303-34/2019. Pentru ea, concursul de la Janow a avut 588 de km, distanță pe care a parcurs-o în aproape opt ore de zbor, ajungând în crescătorie la ora 12:47:47. Viteza medie înregistrată a fost de 1.284 m/min., ceea ce demonstrează că nu a avut parte de un concurs tocmai ușor. „Mă numesc Cristian Gheorghe și sunt din localitatea Șcheia, județul Suceava. Concurez din anul 2007, iar cele mai importante rezultate ale mele au venit în anul 2018, sezon în care am câștigat locul 1 Național Maraton Tineret, locul 3 Național Fond Tineret și locul 3 Național As Fond Tineret. Concurez doar la văduvie și particip la toate etapele, indiferent de categoria de distanță. La acest fond am angajat 58 de porumbei. Planul meu era să pregătesc special această etapă, pentru că nu speram ca porumbeii să îmi vină bine și la etapele din țară. Femela câștigătoare a fost achiziționată anul trecut de la un prieten stabilit de 40 de ani în Germania și, pentru că au fost problemele legate de concurarea porumbeilor cu inele străine, ca pui nu a zburat decât o etapă de Sighetu Marmației. Principalele linii care se regăsesc în pedigreeul ei sunt Koopman și Gaby Vandenabeele. Despre pregătirea porumbeilor, pot să spun că folosesc hrana Versele Laga, în special amestecul Champion Plus, iar între etape încerc să îi duc la unul sau două antrenamente de 50-60 km”, a detaliat Cristian Gheorghe.
Nu mai puțin remarcabil este rezultatul realizat de Daniel Mirăuță, membru tot al Asociației Columbofile Suceava, cel care a câștigat, la această etapă, locul 1 la crescători. Din cei 69 de porumbei angajați de Daniel Mirăuță la acest fond, 24 au reușit să claseze. Locurile 107 și 116 pe lansare au fost ocupate de primii săi doi porumbei de echipă, coeficientul realizat fiind de 8,65 puncte de penalizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO