Columbo-hoţii Stoin şi Senciuc, „trași în țeapă“ prin operațiunea „Vlad Ţepeş“

Operaţiunea „Vlad Ţepeş“. Aşa a denumit conducerea Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Porumbei din România (FNCPR) prima acţiune publică de demascare a unor fraude majore „experimentate“ de doi pseudo-columbofili români, Sergiu Stoin din judeţul Timiş şi Ciprian Senciuc din judeţul Iaşi. Cei doi indivizi s-au folosit de cipuri clonate pentru a frauda concursurile şi a obţine titluri de campioni judeţeni, provinciali şi naţionali, însă, cu sprijinul firmei taiwaneze producătoare a ceasurilor Topigeon, Avance Technology, şi softurilor aferente acestui sistem, IT-istul FNCPR-ului a reuşit să demonteze escrocheria şi să demonstreze columbofililor că prioritatea absolută a conducerii federaţiei o reprezintă corectitudinea desfăşurării concursurilor indiferent de asociaţia care le organizează. Acţiunea federaţiei a fost, practic, o „execuţie“ în direct în timpul Conferinţei Columbofile Naţionale, în faţa tuturor delegaţilor asociaţiilor participante, liderii FNCPR dorind să evidenţieze astfel gravitatea fără precedent a fenomenului şi să dea un exemplu tuturor celor care, pe viitor, se gândesc „să dribleze“ regulamentele şi să obţină rezultate nemeritate.

Anii trecuţi, două nume apărute din neant faceau furori pe scena columbofilă românească. Sergiu Stoin, un polițist local din judeţul Timiş, şi ieşeanul Ciprian Senciuc făceau rezultate excepţionale la toate nivelurile în ciuda unui „background“ care nu îi recomanda. Deşi existau reale suspiciuni în ceea ce-i priveşte pe cei doi, din lipsă de probe, conducerea federaţiei nu putut dovedi în niciun fel frauda, „hoţii“ neprinşi rămânând camioni cinstiţi.

NOK-ul, dovada fraudei

La începutul acestui an, suspectând o metodă mult mai sofisticată de fraudare a concursurilor, preşedintele federaţiei, Marius Tunduc, împreună cu un membru din echipa de IT a organizaţiei, cu ştiinţa preşedintelui CNS, Florin Bilan, şi a preşedinţilor asociaţiilor din Timiş şi Iaşi, le-au întins celor doi o capcană abilă care, aşa după cum s-a putut observa pe live-ul de pe pagina de Facebook a FNCPR-ului, avea să se dovedeasca „fatală“ pentru cei doi delicvenţi columbofili. Pentru a înţelege mai bine în ce a constat această capcană, se cuvine a face o paranteză pentru câteva detalii tehnice ale sistemului Topigeon. Cipurile producătorului taiwanez au un cod unic de înregistrare imprimat încă din fabrică, dar, de fiecare dată când se face o nouă îmbarcare, ceasul imprimă pe cip un al doilea cod de siguranţă. Cel de-al doilea cod este, de asemenea, unic şi se schimbă la fiecare îmbarcare. La sosirea porumbelului, trapa sistemului Topigeon citeşte şi transmite către ceas şi serverele din Taiwan ambele coduri pentru validare, iar dacă ele coincid cu cele de la îmbarcare, atunci totul este corect. În cazul în care cel de-al doilea cod nu apare sau apare un altul, atunci în dreptul porumbelului, pe fişa de sosire, sistemul imprimă mesajul NOK (NOT KNOW).

Filmul unui flagrant fără precednt

Cum în urma multiplelor verificări clasice cei doi pseudo-columbofili au ieşit „nepătaţi“ indiferent de varianta aplicată, conducerea federaţiei a suspicionat faptul că ei îşi clonează cipurile porumbeilor şi în acest fel scapă neprinşi. Ca urmare, s-a luat legătura cu furnizorul sistemului Topigeon şi le-au fost comunicate taiwanezilor suspiciunile existente în speranţa găsirii unei metode tehnice care să ajute la prinderea columbo-infractorilor. Specialiştii din Taiwan, de comun acord cu conducerea FNCPR, au luat decizia de a modifica întregul soft al sistemului astfel încât, chiar dacă sistemul ar fi sesizat folosirea unui cip clonat, să nu mai afişeze acest lucru pe fişele de desigilare, lasându-i pe cei doi incriminaţi să creadă că mârşăvenia lor rămâne nedescoperită. Practic, capcana a fost întinsă, se aşteptau doar „gâsculiţele“ să-şi prindă gâtul în laţ. Iar ei, suspecţii, „nu au dezamăgit“! Aproape fiecare dintre concursurile din acest an a fost fraudat… Rezultatele obţinute prin clonarea cipurilor erau excepţionale, spre exemplu Senciuc având un yearling la categoria Maraton cu doar 0,80 puncte de penalizare din două maratoane zburate!


„Pentru mine, personal, ca preşedinte al Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Porumbei din România, cel mai important aspect al competiţiei pe care o organizăm este corectitudinea. Columbofilia în România, în ultimii ani, a devenit un hobby care generează milioane de euro, iar orice frauda nedescoperită duce la pierderi imense pentru columbofilii noştri. Din acest motiv, în timpul mandatelor mele, am pus accentul pe o verificare strictă a corectitudinii concursurilor organizate de asociaţiile partenere şi am verificat la sânge orice suspiciune care ne-a fost semnalată. Nu am certitudinea că le-am descoperit pe toate, însă pot spune că de fiecare dată am depus toate eforturile pentru a scoate la lumină orice fraudă, indiferent cât a fost ea de mică şi fără a lua în considerare nivelul la care a fost făcută. În ceea cei priveşte pe cei doi, pot spune că metoda lor de fraudare a fost cea mai rafinată pe care eu am întâlnit-o! Mă bucur, însă, că i.am putut descoperi fără putinţi de tăgadă şi, pe această cale, doresc să le mulţumesc partenerilor noştri taiwanezi de la firma care produce sistemele Topigeon pentru cooperarea în descoperirea acestei fraude. Pe această cale, vrea să asigur pe toţi columbofilii angrenaţi în competiţiile organizate de noi că facem tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a fi corecte şi credibile“, a declarat Marius Tunduc, preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Porumbei din România.
Demn de meţionat este faptul că verificările federaţiei în ceea ce priveşte corectitudinea Campionatului Columbofil Naţional nu se opreşte acum ci vor fi diversificate şi la celelalte sisteme de cronometrare existente în prezent în România, făcând viaţa columbo-hoţilor mult mai dificilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO