Podiumul național la Viteză Pui 2020, ocupat de tandemul Călin+Buzura (DJ), Natural Sport (HD) și Team Sava (HD)

Departajarea tinerilor zburători de la categoria Viteză Pui din Campionatul Național al anului competițional 2020 s-a făcut în urma unor diferențe de punctaje foarte mici. Este adevărat că singurul punctaj de doar o cifră este al porumbelului de pe locul 1 național, însă, în continuare, clasamentul este unul foarte strâns. Diferența dintre locul al doilea și al treilea este de un punct și douăzeci de sutimi, iar dacă privim mai jos, vom observa că bătălia pentru un loc cât mai sus în clasamentul național al categoriei Viteză Pui a fost una acerbă. De exemplu, porumbeii de pe locurile 4, 5 și 6 național au obținut, fiecare, câte 15 puncte de penalizare. Departajarea o fac sutimile, în condițiile în care, porumbelul de pe locul al patrulea are 15,26 puncte de penalizare, iar porumbelul de pe locul al șaselea are 15,86 puncte de penalizare.

Cu toate acestea, știm că podiumul național nu are decât trei locuri „disponibile”, iar anul acesta, grație porumbeilor lor și priceperii de care au dat dovadă, aceste trei locuri vor fi ocupate de următorii columbofili: tandemul Călin+Buzura (locul 1 Național), Natural Sport (locul 2 Național) și Team Sava (locul 3 Național).

Tandemul Călin+Buzura (DJ) își adjudecă locul 1 Național Viteză Pui cu o prestație extraordinară

Tandemul doljean format din columbofilii Răzvan Călin și Radu Buzura a reușit să aibă cel mai bun porumbel din România la categoria Viteză Pui, câștigând locul 1 național cu un coeficient de 6,97 puncte de penalizare. Acest lucru a fost posibil după ce puiul RO-20-0354051 a câștigat locul 1 pe lansare la o etapă de 167 km și împotriva a 2.722 porumbei, locul 1 pe lansare la distanța de 178 km, împotriva a 2.394 porumbei, locul 1 pe lansare la distanța de 354 km, împotriva a 2.616 porumbei, locul 6 pe lansare, la o etapă de 261 de km, împotriva a 2.649 de porumbei și un loc 4 pe lansare, de la distanța de 354 km, fiind o etapă la care s-au angajat 1.133 porumbei. „Puii cu care am concurat în tandemul cu prietenul meu, Radu Buzura, au fost reproduși la începutul lunii mai. Am testat două metode de zbor cu ei, o parte fiind zburați, să zicem, la natural, iar o parte din ei fiind concurați la întuneric. Campionul de la categoria Viteză este dintre cei concurați la întuneric și este un porumbel cu origini 75% Vandenabeele, din porumbei de la Tomas Lecke și Wolfgang Rupprecht. Una dintre bunicile sale este campioana noastră din anul 2016 de la categoria General Tineret și ocupanta locului 2 Național Demifond Tineret și Fond Tineret. Pentru hrănire am folosit mâncare Bayers, suplimente tot de la această firmă, iar pentru pregătire i-am dus de două ori pe săptămână la antrenamente de 30 și 50 de km”, explică Răzvan Călin. Același porumbel de top al tandemului Călin+Buzura este locul 1 Național și la Categoria F, iar un frate al său este locul 2 județean Viteză Pui.

Natural Sport (HD), un nou rezultat de nivel național la pui

„Natural Sport” este titulatura sub care concurează în România cunoscutul columbofil Jean-Francois Cure din Simeria, județul Hunedoara, unul dintre cei mai buni concurenți ai țării noastre și, deocamdată, singurul campion olimpic din România. Anul acesta, crescătorul francez stabilit deja de mai bine de douăzeci de ani în România a reușit să câștige din nou mai multe trofee naționale cu puii, unul dintre acestea fiind locul 2 Național Viteză Pui. Femela sa, RO-20-2015559, a realizat un coeficient de 10,94 puncte de penalizare, suficient de bun pentru a-și adjudeca locul 2 Național Viteză, iar pentru că a concurat foarte bine, același porumbel ocupă și locul 2 Național Categoria F. „Ideea de a concura sub numele Natural Sport a venit ca urmare a relației foarte bune pe care am avut-o cu reprezentații firmei Natural din Belgia, în încercarea de a promova atât suplimentele pe care ei le produc și pe care eu le folosesc pentru a menține porumbeii sănătoși, cât și pentru a promova porumbeii pe care îi reproduc în centrele lor din Belgia. Concurăm la toate categoriile, motiv pentru care crescătoria noastră este formată din 50 de perechi de reproducție, dar nu reproducem din toate cuplurile în cursul unui an, un lot de zbor de 100 de porumbei și aproximativ 150 de pui. Anul acesta, 80 din primii pui pe care i-am reprodus au fost trimiși în Belgia, unde avem tandemul Allemeesh-Cure, la Simeria rămânând doar 17 pui. I-am concurat folosind cunoscuta metodă a ușii culinsate, după maturizare fiind separați pe sexe și concurând separați. Se vedeau doar după întoarcerea de la etapă sau după antrenamentele cu scop educativ pe care le-am făcut. Ca origine, femela are în proporție de 70% gene de porumbei de fond și maraton și 30% gene de porumbei de general. Drept dovadă, este inelată cu inel Gold. Ea este reprodusă în cadrul unui proiect la care lucrez de mai mulți ani, prin care îmi doresc să creez porumbei capabili să câștige locul întâi la distanțe de 200 km, până la 900 km. În activitatea mea de columbofil încerc să simplific totul cât mai mult cu putință. Calitatea porumbeilor este cel mai important aspect, iar în cazul puilor, educația contează foarte mult, sfat pe care îl dau tuturor columbofililor care apelează la mine pentru consultanță columbofilă, un alt proiect al meu căruia îi acord o importanță maximă. Mă bucur că am reușit un nou rezultat foarte bun cu puii, iar această femelă cred că va avea viitor. La sosirile de la etape, cel puțin un minut se mai învârtea în jurul crescătoriei, semn că nu era epuizată, ceea ce mă face să cred că va avea un viitor frumos”, a detaliat Francois Cure (foto stânga).

Team Sava (HD), completează podiumul categoriei

Locul 3 Național Viteză Pui 2020 a fost câștigat de Team Sava, numele sub care concurează Cosmin Sava, din Cugir, membru al Asociației Columbofile Hunedoara. Porumbelul său, RO-20-0328539, a fost concurat tot la întuneric și a obținut un coeficient de 12,14 puncte de penalizare în cele cinci etape de viteză pe care le-a clasat pentru realizarea normei. Una dintre cele mai bune clasări ale sale este locul 13 din 7.081 de porumbei (178 km), dar și locul 2 din 1.814 porumbei, la o etapă de 214 km. „Tatăl puiului este un fiu dintr-un foarte bun zburător al lui Dominic Bedeleanu, iar mama sa este o femelă de Denis Faber. Trebuie să menționez că toți puii au fost concurați la întuneric, metodă pe care am aplicat-o începând cu 20 martie, până cu două săptămâni înainte de primul concurs. Ca hrană am folosit mai multe amestecuri de la Bayers și Versele Laga. Aș vrea să mai adaug faptul că am revenit în competițiile columbofile după o pauză de opt ani. Anul trecut, cu porumbei de la mentorul meu Laurențiu Pinca, am reluat această pasiune, iar rezultatul de anul acesta, care în mare măsură se datorează soției, mă motivează foarte mult pentru viitor”, a menționat Cosmin Sava.

O primă concluzie pe care o putem desprinde din prezentarea porumbeilor de pe podiumul național este că, cel puțin la categoria Viteză, rezultatele de nivel național cu puii se fac prin stăpânirea unor metode speciale. Folosirea întunericului este un procedeu tot mai des întâlnit la crescătorii care câștigă în ultimele sezoane curse sau trofee importante cu puii, metodă decisivă și în stabilirea câștigătorilor din Campionatul Național de anul acesta la categoria Viteză Pui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO