Categoria Demifond Pui 2020 „rezervată” femelelor

Majoritatea columbofililor din România sunt destul de moderați în ceea ce privește concurarea puilor în anul nașterii. Tinerii zburători sunt angajați la câteva concursuri, cu rolul de a îi pregăti pentru viitor și pentru a face o primă selecție pe baza capacităților sportive. Dar, există un număr considerabil de columbofili pentru care campionatul puilor este foarte important. Ei pregătesc în amănunt etapele cu puii, practică inclusiv sisteme speciale de concurare a puilor, cum este metoda „la întuneric”, și reușesc rezultate importante la nivel național. Este și cazul columbofililor Andrei Malinovschi (Asociația Suceava), Daniel Pîslă (Asociația Caraș-Severin) și Frații Bușe (Asociația Mehedinți, aflați pe podiumul național al Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România la categoria Demifond Pui.

La fel ca în cazul porumbeilor maturi și tineri, categoria Demifond Pui se realizează prin clasarea a patru concursuri cu distanța cuprinsă între 285 și 630 de km. Cum majoritatea asociațiilor nu includ în planul de zbor prea multe etape care se pot centraliza la categoria Demifond, tinerii zburători trebuie să claseze aproape toate etapele pentru îndeplinirea normei. Ba mai mult, în cazul asociațiilor Mehedinți și Suceava, numărul etapelor de Viteză-Demifond și Demifond-Fond a fost de patru, iar la Caraș-Severin s-au organizat cinci astfel de concursuri.

Andrei Malinovschi, campion național la debut  

Pentru Andrei Malinovschi, membru al Asociației Columbofile Suceava, 2020 a fost sezonul de debut. După etapele cu porumbeii maturi, unde s-a descurcat foarte bine pentru un columbofil tânăr și aflat la început de drum, a urmat sezonul cu puii, despre care tânărul columbofil sucevean își va aminti mereu. „Rossa”, RO-20- 0921417, o tânără femelă albastră, a câștigat pentru Andrei Malinovschi locul 1 Național Demifond Pui (8,65 puncte) și locul 2 Național General Pui (24,82 puncte), performanțe remarcabile pentru un columbofil debutant. „Femela a fost primită cadou de la Mihai Bizubac, căruia, atât lui, cât și mentorului meu Daniel Sabău, țin să le mulțumesc. Am avut posibilitatea să îmi aleg din peste 20 de pui, iar eu am ales-o pe ea. Am avut un lot de 44 de pui. Pe 10 dintre ei i-am concurat la natural, iar pe restul, printre care și această femelă, i-am concurat la întuneric. Am început ceva mai târziu să îi țin la întuneric, pentru că nu eram hotărât, astfel că abia la două săptămâni după separare, puii au început programul. Intervalul orar în care stăteau la întuneric a fost 16:00-08:00, începând cu luna martie, până cu trei săptămâni înainte de prima etapă. Am folosit hrană de la Versele Laga, amestecurile Gerry, Black Label și Energy, iar pentru recuperare am folosit proteină, pe care o puneam pe mâncare. Vreau să precizez că toate cele patru etape de demifond al femelei, două de 335 și două de 558, au fost foarte grele. La ultima etapă, cea decisivă, femela a sosit seara, la ora 19:19, când deja nu mai speram. Cât despre rezultate, pot spune că sunt un vis care a devenit realitate”, a precizat Andrei Malinovshi (foto dreapta). În ceea ce privește clasările realizate de femela lui Andrei la categoria Demifond, acestea sunt următoarele: 1/2.037 porumbei (558 km), 7/7.356 porumbei (335 km), 4/1.448 porumbei (335 km) și 5/1.123 porumbei (558 km).

Daniel Pîslă (CS) ocupă locul al doilea

Dacă pe locul 1 Național se află un columbofil aflat la debut, locul al doilea este ocupat de un columbofil cu multă experiență și cu multe rezultate de nivel național, în persoana lui Daniel Pîslă, din Reșița, Caraș-Severin. De altfel, cei doi columbofili fac schimb de locuri în clasamentul național al categoriei General Pui, cu aceeași doi porumbei. Punctajul realizat de Daniel Pîslă la Demifond Pui, cu RO-20-2015775, și de data aceasta tot o femelă, este de 15,83 puncte de penalizare. De asemenea, trebuie amintit că același porumbel este locul 1 Național Fond Pui, ceea ce scoate și mai mult în evidență calitatea acestuia. „Este o femelă, înrudită cu porumbelul de 2017, care a câștigat cinci cupe naționale și cu femela care anul trecut a fost campioană națională la As Național Palmares. Părinții ei sunt aduși prin intermediul prietenului meu Constantin Fulger, porumbei cu origini în mare parte Koopman, de la Marc Brett. Este reprodusă în prima serie de pui, având și o soră care a concurat și ea foarte bine. Puii au fost concurați la natural, fără întuneric sau alte metode, deoarece pentru mine este importantă continuitatea și consider că astfel de procedee afectează pe viitor. Toți puii au mers la primul fond, cei care au reușit să îl claseze au mers și la al doilea și, bineînțeles, cei care au clasat și a doua etapă de fond, au mers și la a treia. Așa a fost și cazul acestei femele. Pentru hrănirea puilor în sezon folosesc hrană fără mazăre, ușoară, de la diferiți producători. Nu contează firma. Important este să fie un amestec bun și să nu aibă mazăre. Nici la etapele de fond puii nu au primit un amestec cu mazăre. Trebuie să spun că nu am un program anume nici de antrenamente. Depinde de porumbei. Dacă a fost o etapă grea, nu le mai fac niciun antrenament între concursuri. Anul acesta, aproape toate etapele cu puii au fost grele, iar cele trei fonduri au fost cu vânt din față. Foarte greu a fost, în special, cel de al treilea fond, la care porumbeii au fost lansați la ora 10:35, din cauza ceței, și un singur porumbel din concurs a ajuns în prima zi acasă”, a explicat Daniel Pîslă. Tot sezonul, femela lui Daniel Pîslă a clasat nouă etape din zece angajări, dar cele care ne interesează pe noi în momentul de față sunt următoarele: 5/2.660 porumbei (538 km), 4/1.297 porumbei (598 km), 15/3.141 porumbei (329 km) și 11/1.726 porumbei (627 km).

Frații Bușe (MH) se poziționează pe locul al treilea

Concurând pentru prima dată în această formulă, tandemul format din frații Neluț și Claudiu Bușe, din Strehaia, Mehedinți, reușesc să câștige locul 3 Național Demifond Pui. Și de această dată discutăm tot despre o femelă, RO-20-0587503, care în cele patru etape de demifond pe care le-a clasat a acumulat un coeficient de 60,72 puncte de penalizare. „După ce am concurat o perioadă singur, începând cu anul acesta am făcut tandem cu fratele meu și se pare că a fost o schimbare binevenită. Am reușit mai multe rezultate bune, printre care acesta de la Demifond Pui, dar și locul 9 Național As Fond Tineret. Mama femelei cu locul 3 Național Demifond Pui este de la Liviu Plăvițu, iar tatăl este de la Călin Ususan. Este un pui de primă serie, concurat la natural. A zburat toate etapele, clasând șapte dintre acestea. Am folosit hrană de la Versele Laga, Tollyamin și Belgasol pentru pregătire și recuperare și tratamentele uzuale de tricomonoză și probleme respiratorii. Între etape, puii au fost duși la unul sau două antrenamente de la 50 de km”, a declarat Neluț Bușe. Pentru această performanță, femela fraților Bușe a trebuit să se claseze astfel: 2/673 porumbei (479 km), 2/332 porumbei (306 km), 41/1.687 porumbei (305 km) și 31/1.130 porumbei (330 km).

Un prim aspect pe care îl putem desprinde din această prezentare este că cei trei porumbei au trebuit să zboare distanțe considerabile pentru a urca pe podiumul național și, în acest context, poate nu este deloc întâmplător că toți cei trei pui sunt femele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO