Demifond Crescători, top 3 național 2020

Ca mai toate categoriile Campionatului Național, și categoria Demifond Național are o secțiune dedicată crescătorilor. Clasificarea columbofililor la Demifond Național se face la fel ca în cazul porumbeilor, fiind necesare patru etape de Demifond la care crescătorul să realizeze echipa. În sezonul pentru porumbeii maturi și tineri din anul 2020, la Demifond Crescători, cel mai bine s-au descurcat columbofilii Mihaela Mare, din Prahova, Șanta + Zlibuț + Fildan, din Bihor, și Constantin Enache, din București. În această ordine ei ocupă primele trei locuri ale Campionatului Național.

Locul 1 național a fost câștigat în acest sezon de Mihaela Mare cu un punctaj de 29,21 puncte de penalizare, în urma unei prestații aproape perfecte. Locul al doilea a fost ocupat de trio-ul Șanta + Zlibuț + Fildan, din Bihor, columbofili care se regăsesc pe locul 2 național și la categoria Viteză Crescători. Cel de al treilea premiant național al categoriei este Constantin Enache, membru al Asociației București, care a obținut un coeficient de 43,70 puncte de penalizare.

Mihaela Mare câștigă locul 1 Național Demifond Crescători

Columbofilul Ovidiu Urloiu, membru al clubului Văleni, Asociația Prahova, este cel care, alături de soția sa, Mihaela Mare, câștigă locul 1 Național Demifond Crescători în sezonul 2020. Deoarece până de curând soția sa este cea care se ocupa destul de mult de porumbei, aceștia au fost concurați pe numele ei. Svilengrad (387 km) a fost etapa la care porumbeii lui Ovidiu Urloiu și ai Mihaelei Mare s-au descurcat cel mai bine, câștigând de trei ori locul întâi la crescători și un loc 5. Și mai interesant de amintit este că principalii trei porumbei de echipă sunt frați buni, reproduși în 2019. „Concurăm cu porumbei aduși din Olanda, Germania, în principal pe liniile Eijerkamp și Leo Heremans. Metoda de zbor este văduvia, care începe înainte de primul concurs. Pentru acest sezon am folosit în premieră produse și hrană Bayers. De două ori pe săptămână am antrenat porumbeii la distanța de 60 de km. Echipa am format-o, de fiecare dată, cu ajutorul a trei frați buni, toți trei tineri, care au avut un sezon foarte bun. La antrenamentele făcute înainte de prima etapă am observat că veneau înaintea celorlalți porumbei ai noștri. Acesta este motivul pentru care au făcut parte din echipă de la început, pe parcursul sezonului fiind ajutați și de alți porumbei, dintre care un mascul foarte bun de la Cătălin Istodor”, a explicat Ovidiu Urloiu.

Șanta + Zlibuț + Fildan, un nou titlu național la Crescători

Pentru echipa formată din Ioan Șanta, Sebastian Zlibuț și Ionuț Fildan, inspirația este cea care definește sezonul 2020. După locul 3 Național Viteză Crescători, același trio câștigă și locul 2 Național Demifond Crescători, cu 31,42 puncte de penalizare. Trei dintre cele patru etape centralizate pentru normă sunt de locul 1 pe lansare la crescători, iar cea de-a patra este de locul 2, în același clasament. Este vorba despre același concurs, Paprika (371 km), dominat de fiecare dată de columbofilii Ioan Șanta, Sebastian Zlibuț și Ionuț Fildan în clasamentul crescătorilor. „Concurăm la etapele de 300-600 de km, iar ca linii de porumbei avem Leo Heremans, Vandenabeele și Feldotto. În mare parte, acești porumbei provin de la tandemul Filip+Birtalan. Îi concurăm la văduvie totală și pentru hrănire, în timpul sezonului, am folosit amestecurile Gerry și Superstar de la Versele Laga, plus Energy de la Bayers. Porumbeii de echipă au fost mai mereu aceeași, atât la etapele de viteză, cât și la cele de demifond. Ei sunt cei care ne-au adus cele două trofee naționale, despre care putem spune că au fost obiectivul nostru. Au fost numai porumbei tineri, de 2019, care au concurat foarte bine, clasându-se pe locurile 5 național As Speed Tineret, 9 Național Demifond Tineret, 17 Național Demifond Tineret etc. Trebuie să spun că porumbeii de echipă au beneficiat de o pregătire specială, care a constat în multe antrenamente individuale între etape”, a explicat Ioan Șanta (foto stânga, alături de Ionuț Fildan).

Constantin Enache câștigă în 2020 locul 3 Național Demifond Crescători

Cu două etape de locul 1 pe lansare la crescători, o etapă cu locul 2 și o etapă cu locul 3, toate din clasamentul general, bucureșteanul Constantin Enache se poziționează pe locul al treilea în Campionatul Național la Demifond Crescători. Fiind cunoscută competiția din București la această categorie, rezultatul lui Constantin Enache este unul apreciabil, mai ales că numărul de porumbei pe care îi concurează este unul nu foarte mare. „Concurez la etapele de viteză și demifond și câteodată mai angajez porumbeii și la fond. Folosesc văduvia ca metodă de zbor, motiv pentru care zboară foarte bine femelele. Pentru hrănire folosesc amestecul Champion Plus de la Versele Laga, căruia îi adaug porumb autohton, cumpărat și pregătit de mine pentru porumbei. Din amestecul pe care porumbeii îl primesc în timpul sezonului, 50% este Champion Plus, iar 50% este porumb. Întreaga mea crescătorie se bazează pe o femelă de la Emil Simion, din 2008, cu origini Piet Manders și Van Dyck, pe linia lui Kannibaal. Pentru echipă, la începutul sezonului m-am bazat pe femele. Dar, apoi, după ce am observat că masculii sunt mai în formă, am mizat pe ei. La ultimele etape, masculii sunt cei care au câștigat și m-au ajutat să realizez acest rezultat”, a menționat Constantin Enache (foto dreapta).

La final, este important de menționat, încă o dată, că rezultatele foarte bune realizate la categoria Crescător denotă atât calitatea porumbeilor, cât și a crescătorilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO