Două noi cluburi în Asociația Dâmbovița: Cluburile Târgoviște și Valea Mare

Începând cu sezonul viitor, „familia” Asociației Columbofile Dâmbovița, afiliată Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România, se mărește. La dorința expresă a mai multor columbofili din zona Târgoviștei, a fost înființat „Clubul Columbofil Târgoviște”, în cadrul Asociației Columbofile Dâmbovița. Tot în 2020 s-a înființat și clubul Valea Mare, iar celelalte cinci cluburi ale asociației eu beneficiat de „înfuzii” puternice de columbofili, astfel încât, în sezonul viitor, asociația Dâmbovița va avea aproximativ 300 de columbofili activi.

În ședința Comitetului Director al Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România din data de 29 Noiembrie 2020, la solicitarea președintelui Asociației Columbofile Dâmbovița, Alexandru Drăghici, a fost aprobată solicitarea de a se înființa Clubul Columbofil Târgoviște. Dincolo de faptul îmbucurător că va crește competitivitatea într-o asociație importantă a Federației Naționale, și mai îmbucurător este că tot mai mulți columbofili din această zonă aleg Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România pentru a-și desfășura activitatea columbofilă, situația clubului Târgoviște nefiind una singulară.

S-a înființat „Clubul Columbofil Târgoviște”

Asociația Columbofilă Dâmbovița, afiliată Federației Naționale, a fost înființată în anul 2018, la inițiativa columbofililor Alexandru Drăghici, Gabriel Mihai și Cristian Stan, cu ajutorul columbofililor din zona orașului Găești. În 2019, în cadrul Asociației Dâmbovița au funcționat cinci cluburi (Dârza, Periș, Crevedia, Găești și Petrești), însemnând un total de 140 de columbofili activi la startul sezonului. Pentru sezonul viitor, cele cinci cluburi s-au mărit considerabil în ceea ce privește numărul de columbofili. Mai mult decât atât, au fost înființate două noi cluburi în cadrul aceleași asociații: clubul Târgoviște (40 columbofili) și clubul Valea Mare (30 de columbofili). „Conducerea asociației a fost solicitată în mai multe rânduri de columbofilii afiliați U.C.P.R. din Târgoviște, cu intenția de a se înscrie la noi. La clubul Găești erau înscriși deja doi columbofili din zona orașului Târgoviște, Marian Păun și Mircea Drăgan. În momentul în care am realizat că intențiile sunt serioase, le-am recomandat să se organizeze, să țină o adunare generală în care să își aleagă conducerea și să ne comunice rezultatul la care au ajuns, pentru a face demersurile necesare către Federație. Au făcut astfel, și-au ales ca președinte pe Florin Miriță, responsabil tehnic sportiv este Adrian-Dragoș Oprea, iar clubul are 40 de membri. Noi am transmis solicitarea către Federație, iar Comitetul director a aprobat-o. În acest fel s-a înființat un nou club în cadrul Asociației Dâmbovița, clubul Târgoviște. Un mare merit îl au columbofilii Remus Mușat, care a pus la dispoziția clubului un spațiu, unde să se organizeze, și Eugen Mitroi, care s-a implicat destul de mult. La fel a fost înființat în cursul acestui an și clubul Valea Mare, condus de Marian Ana, în care sunt înscriși 30 de crescători. Sperăm ca exemplul lor să fie urmat de cât mai mulți columbofili din România, deviza noastră fiind: Cu cât mai mulți, cu atât mai puternici”, a precizat Gabriel Mihai (foto dreapta, alături de președintele Alexandru Drăghici), membru în Comisia Sportivă a Asociației Columbofile Dâmbovița, implicat direct în demersurile de înființare a clubului Târgoviște.

Pentru 2021, numărul de columbofili din Dâmbovița se dublează

În sezoanele 2019 și 2020, numărul de columbofili pe care i-a avut Asociația Columbofilă Dâmbovița a fost de aproximativ 140. Mai exact, 141 de columbofili la startul sezonului 2019 și 138 de columbofili activi în 2020. Pentru sezonul următor cifrele sunt, însă, mult mai mari. Odată cu înființarea cluburilor Târgoviște și Valea Mare, numărul centrelor a crescut la șapte. Cele două noi cluburi au un total de 70 de columbofili, cărora li se adaugă încă aproximativ 80 de columbofili care s-au alăturat cluburilor Găești, Petrești, Dârza și Crevedia. Cu cei 140 de columbofili deja înscriși, în 2021, în Asociația Columbofilă Dâmbovița vor activa aproape 300 de columbofili, asta dacă în această perioadă de repaos nu se vor „trezi” și mai mulți columbofili din județul Dâmbovița.

Astfel de schimbări nu pot fi decât salutate, deoarece sunt, în primul rând, salutare pentru sportul columbofil românesc. Competiția adevărată are loc acolo unde concurează cei mai buni, dar și cei mai mulți, în columbofilie cele două coordonate devenind, în timp, complementare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO