General Pui, premiile naționale cucerite de Daniel Pîslă și Andrei Malinovschi

Spre deosebire de porumbeii maturi și tineri, pentru pui, norma categoriei General se realizează doar din cinci concursuri, dar cu respectarea acelorași criterii de distanță: 1-3 etape de Viteză sau Viteză-Demifond, 1-3 etape de Demifond sau Demifond-Fond și 1-3 etape cu distanța mai mare de 475 km. Deși pare destul de dificil pentru puii de doar câteva luni să claseze astfel de concursuri, sezonul 2020 a fost unul reușit din acest punct de vedere. La finalul campionatului național cu puii, s-au realizat 1.110 norme de General Pui, ceea ce nu este deloc o cifră de neglijat.

Competiția națională pentru primele locuri ale clasamentului național la categoria General Pui s-a consumat, în sezonul trecut, între doi columbofili. Aceștia sunt Daniel Pîslă, din Asociația Caraș Severin, și Andrei Malinovschi, din Asociația Suceava. Primul ocupă locurile 1 și 3 Național, în timp ce tânărul columbofil sucevean Andrei Malinovschi este vicecampion național. Însă, aceasta nu e totul. Aceeași doi porumbei care ocupă locurile 1 și 2 Național la categoria General Pui sunt pe podiumul național și la Demifond Pui, dar de data aceasta fac schimb de locuri. Tânăra femelă a lui Andrei Malinovschi trece pe prima poziție, iar porumbelul concurat de Daniel Pîslă coboară pe poziția secundă.

Daniel Pîslă (CS) câștigă patru trofee naționale cu puii în sezonul 2020

După o prestație perfectă în timpul sezonului cu puii de anul trecut, Daniel Pîslă, din Reșița, câștigă nu mai puțin de patru trofee naționale. Trei dintre acestea au fost câștigate de tânăra femelă 2015775/2020, campioana națională a categoriilor General Pui (24,46 puncte de penalizare) și Fond Pui (11.05 puncte de penalizare), în timp ce la categoria Demifond Pui ocupă locul 2 Național (15,83 puncte de penalizare). Norma și punctajul foarte bun de la categoria General Pui, de care ne ocupăm azi, au fost realizate după ce femela s-a clasat pe locurile 5/2.660 porumbei (538 km), 4/1.297 porumbei (598 km), 15/3.141 porumbei (329 km), 11/1.726 porumbei (627 km) și 10/1.159 porumbei (199 km). Tot sezonul, tânăra campioană a lui Daniel Pîslă a clasat nouă concursuri. „Campioana este o femelă, înrudită cu porumbelul de 2017, care a câștigat cinci cupe naționale și cu femela care anul trecut a fost campioană națională la As Național Palmares. Părinții ei sunt aduși prin intermediul prietenului meu Constantin Fulger, porumbei cu origini în mare parte Koopman, de la Marc Brett. Este reprodusă în prima serie de pui, având și o soră care a concurat și ea foarte bine. Puii au fost concurați la natural, fără întuneric sau alte metode, deoarece pentru mine este importantă continuitatea și consider că astfel de procedee afectează pe viitor. Toți puii au mers la primul fond, cei care au reușit să îl claseze au mers și la al doilea și, bineînțeles, cei care au clasat și a doua etapă de fond, au mers și la a treia. Așa a fost și cazul acestei femele. Pentru hrănirea puilor în sezon folosesc hrană fără mazăre, ușoară, de la diferiți producători. Nu contează firma. Important este să fie un amestec bun și să nu aibă mazăre. Nici la etapele de fond puii nu au primit un amestec cu mazăre. Trebuie să spun că nu am un program anume nici de antrenamente. Depinde de porumbei. Dacă a fost o etapă grea, nu le mai fac niciun antrenament între concursuri. Anul acesta, aproape toate etapele cu puii au fost grele, iar cele trei fonduri au fost cu vânt din față. Foarte greu a fost, în special, cel de al treilea fond, la care porumbeii au fost lansați la ora 10:35, din cauza ceței, și un singur porumbel din concurs a ajuns în prima zi acasă”, a explicat Daniel Pîslă. Tot Daniel Pîslă ocupă și locul 3 Național General Pui, de data aceasta cu 0133311/2020, care a acumulat o penalizare totală, în cele cinci concursuri, de 27,34 puncte. Clasările acestui pui la fel de valoros sunt următoarele: locul 3/3.370 porumbei (199 km), locul 1/1.073 porumbei (329 km), locul 4/2.660 porumbei (538 km), locul 9/2.873 porumbei (199 km) și locul 110/5.265 porumbei (138 km). De precizat că din punctajul total de 27,34 puncte, 20,89 au fost obținute doar la o singură etapă.

Andrei Malinovschi (SV), vicecampion național General Pui

Sezonul 2020, în care suceveanul Andrei Malinovschi și competiția columbofilă s-au intersectat pentru prima dată, va fi unul de neuitat pentru tânărul columbofil din Nordul Moldovei. Datorită femelei  „Rossa”, 0921417/2020, Andrei Malinovschi a urcat încă de la debut pe podiumul național și nu doar o singură dată. „Rossa” a câștigat locul 2 Național General Pui, la o diferență foarte mică de campioana lui Daniel Pîslă, doar 0,36 puncte, dar și locul 1 Național Demifond Pui. „Femela a fost primită cadou de la Mihai Bizubac, căruia, atât lui, cât și mentorului meu Daniel Sabău, țin să le mulțumesc. Am avut posibilitatea să îmi aleg din peste 20 de pui, iar eu am ales-o pe ea. Am avut un lot de 44 de pui. Pe 10 dintre ei i-am concurat la natural, iar pe restul, printre care și această femelă, i-am concurat la întuneric. Am început ceva mai târziu să îi țin la întuneric, pentru că nu eram hotărât, astfel că abia la două săptămâni după separare, puii au început programul. Intervalul orar în care stăteau la întuneric a fost 16:00-08:00, începând cu luna martie, până cu trei săptămâni înainte de prima etapă. Am folosit hrană de la Versele Laga, amestecurile Gerry, Black Label și Energy, iar pentru recuperare am folosit proteină, pe care o puneam pe mâncare. Vreau să precizez că toate cele patru etape de demifond al femelei, două de 335 și două de 558, au fost foarte grele. La ultima etapă, cea decisivă, femela a sosit seara, la ora 19:19, când deja nu mai speram. Cât despre rezultate, pot spune că sunt un vis care a devenit realitate”, a precizat Andrei Malinovshi (foto stânga). Clasările cu care femela lui Andrei Malinovschi a reușit să fie pe podiumul național și la General Pui au fost pe locurile 1/2.037 porumbei (558 km), 7/7.356 porumbei (335 km), 4/1.448 porumbei (335 km), 5/1.123 porumbei (558 km) și 65/4.021 porumbei (153 km).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO