Juniorii campioni, tineri promițători pentru viitorul columbofiliei românești

Campionatul Național organizat în fiecare an de Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România are o secțiune specială, numită Campionatul Junior sau Campionatul Copiilor. Aici, beneficiind de anumite reguli speciale, pot fi înscriși copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani, pasionați de columbofilie și care se ocupă efectiv de porumbeii lor. Campionatul Junior cuprinde patru secțiuni, respectiv o categorie unde sunt centralizate rezultatele porumbeilor maturi și tineri, o categorie pentru pui și, bineînțeles, cele două categorii conexe pentru crescători.

Pentru categoria Maturi+Tineret a Campionatului Junior, porumbeii tinerilor concurenți trebuie să claseze patru concursuri, fără a fi impuse limite de km sau criterii privind centralizarea clasărilor. Indiferent de categoria celor patru clasări pe care le realizează, porumbeii columbofililor juniori sunt incluși în categoria Maturi+Tineret, iar primii trei clasați la nivel național sunt premiați la fel ca toți ceilalți columbofili, în cadrul Galei Campionilor. În sezonul 2020, în Campionatul Copiilor, la categoria Maturi+Tineret, au participat 17 tineri concurenți care, împreună, au realizat un total de 169 de norme.

Bogdan Boamfă (CT), cel mai bun junior din 2020

Bogdan Boamfă are 17 ani și din anul 2015 este columbofil „cu acte în regulă”. El este membru al Asociației columbofile Constanța și este atras de categoriile Viteză, Demifond și General. În sezonul trecut, Bogdan a dominat întreaga concurență din Campionatul Junior. La categoria Maturi+Tineret, cu femela 0210218/2018, ocupă locul 1 Național, și a realizat, în total, 13 norme. În plus, el este campion național și la categoriile Pui și Maturi+Tineret Crescători. Așadar, un sezon cu trei trofee de campion național. „Am preluat această pasiune de la tatăl meu, care a crescut porumbei de ornament. Din anul 2015 am început să cresc voiajori și tot de atunci am început să concurez. M-a ajutat foarte mult domnul Bebe Chicheanu, de la care am majoritatea porumbeilor. În lotul de zbor țin maxim 40 de porumbei, pe care îi concurez la natural. La matcă țin între 15 și 20 de perechi, din care reproduc în jur de 50 de pui, care concurează și ei în anul nașterii. Sunt atras de porumbeii pentru că îmi place să îi privesc atunci când vin acasă. Au un devotament aparte și asta mă pasionează. În ziua de azi să practici columbofilia nu este foarte greu. Ai la îndemână foarte multe informații, poți afla ușor ce ai de făcut pentru ei, dar cred că mai importante sunt sfaturile pe care le primești de la prietenii columbofili”, a precizat Bogdan Boamfă (foto dreapta).

Două trofee și pentru tânărul Iulian Stroe (CT)

Tot din Constanța este și Iulian Stroe, tânărul columbofil care a reușit să ocupe locul 2 Național la categoriile Maturi+Tineret și Maturi+Tineret Crescători. Deși la început în drumul columbofil, Iulian a dispus de un lot consistent în sezonul trecut, format din 80 de porumbei. Cel mai bun dintre porumbeii săi a fost masculul 0204983/2018, care, la finalul sezonului, a devenit vicecampionul categoriei Maturi+Tineret din Campionatul Copiilor.

Raul Șter (SM), un alt junior cu performanțe

În familia Șter din Satu Mare, columbofilia este pasiunea principală. Însă, cel mai pasionat dintre columbofilii Șter este Raul, mezinul familiei, deși în trecut a concurat și fratele său, Cătălin. Anul acesta, Raul a reușit să câștige două trofee naționale în Campionatul Junior, ocupând locul al treilea la categoria Maturi+Tineret și la categoria Maturi+Tineret Crescători. Dar, nu doar la juniori a reușit să facă o figură foarte frumoasă. De exemplu, tot anul trecut, Raul Șter a obținut locul 1 județean la categoria General Pui, concurând împotriva multor columbofili cu experiență. „La început am avut porumbei de ornament, care îmi plăceau că zburau foarte sus. De patru ani am început însă să concurez cu porumbeii voiajori, și tatăl, și fratele meu având aceeași pasiune. Am avut 70 de porumbei sezonul trecut, pe care i-am concurat la natural. Porumbeii stau toată ziua liberi și au un program de voie”, a explicat acesta (foto stânga).

Dincolo de toate aceste aspecte competiționale, două lucruri sunt îmbucurătoare. Primul dintre acestea este faptul că în România există mulți copii care sunt atrași de sportul columbofil, iar cel de al doilea este deschiderea Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România care, așa cum vedem, organizează un campionat aparte doar pentru tinerii columbofili. Sigur, ar fi foarte indicat ca toate asociațiile județene să arate o disponibilitate foarte mare în a ajuta tinerii columbofili să participe la concursuri, doar așa putând să asigurăm viitorul acestui frumos sport în România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO