Birzai Național 2020, un concurs câștigat de Vasile Tuvenia și Ionuț Spătaru

Ultima și printre cele mai importante etape de maraton din provincia Moldova este Birzai Național, cu lansare din Lituania, concurs organizat de Asociația Columbofilă Neamț. Istoria sa începe în anul 2016, atunci când era organizat pentru prima dată, astfel că în 2020 a avut loc ediția cu numărul cinci. Spre deosebire de participarea din 2016, în 2020, numărul de porumbei angajați s-a triplat, ceea ce demonstrează ce anvergură a căpătat acest concurs în decursul celor cinci sezoane de când are loc.

Birzai Național 2020 a fost un concurs care a propus participanților distanțe cuprinse între 950 km și peste 1.300 de km. La start, s-au înscris 1.078 de columbofili din 16 județe, care au angajat 13.448 porumbei, adică cel mai mare numeric de porumbei dintre cele trei mari etape naționale de maraton care s-au organizat la finalul sezonului trecut. Printre cele mai îndrăznețe participări sunt cele ale columbofililor din Constanța, Prahova, Vrancea, București și chiar Călărași.

Locul întâi, câștigat la una dintre cele mai mari distanțe de concurs

Lansarea porumbeilor pentru ediția 2020 a concursului Birzai Național a avut loc pe 07 august, la ora 05:40. Chiar dacă distanțele au fost considerabile, era timp suficient pentru multe sosiri în prima zi, cum de altfel s-a și întâmplat. Încă de la ora 19:00 s-au anunțat primii porumbei sosiți, dar adevăratele surprize erau rezervate pentru cea de-a doua zi de concurs. În Vrancea, la una dintre cele mai lungi distanțe (1.202 km), ajungea, la ora 05:27, masculul 0404803/2019, concurat de Vasile Tuvenia. Acesta nu a fost doar primul porumbel sosit în județul său, ci și primul porumbel pe întreaga lansare, poziție de pe care nu a mai putut fi înlăturat, deși era un mascul tânăr, aflat la a treia etapă de maraton a sezonului. El a câștigat astfel locul 1 Birzai Național 2020, cu o viteză medie de 1260.16 m/min, după ce, probabil, a zburat aproape pe tot parcursul nopții. „Concurez doar la categoria maraton, etape la care angajez toți porumbeii, adică și tinerii și bătrânii. Țin 50-60 de porumbei pentru lotul de zbor, iar ca metodă folosesc văduvia. Sezonul trecut însă, chiar la etapa Birzai Național, porumbeii au concurat la natural, având ouă. Ca să pregătesc această etapă, am făcut porumbeilor trei antrenamente de 70 de km și unul de 100 de km, toate cu lansare seara. Pentru hrănire am folosit mâncarea de la Versele Laga, Champion și Energy, dar și de la Elpol. Ca suplimente, am folosit toată gama de la Aviform, dar vreau să menționez că în sezon nu folosesc tratamente. Masculul care a câștigat acest concurs are origini foarte bune. Tatăl său este un porumbel de familia Wijnands, luat de mine de la Aurel Novac, iar mama sa este nepoata locului 1 Birzai Palmares 3 ani, 3 provincial și 5 național As Maraton Palmares 2020, porumbel concurat de mine”, a precizat Vasile Tuvenia (foto dreapta).

Ionuț Spătaru (BC) s-a impus la crescători

Nu doar la porumbei s-a câștigat în sudul provinciei, ci și la crescători. Așa cum am amintit, la Birzai Național au participat 1.078 de columbofili, iar pentru că vorbim despre ultima etapă din sezon, fiecare columbofil a știut pe care porumbei să mizeze pentru echipă. Majoritatea covârșitoare a primilor porumbei sosiți pe concurs făceau parte și din echipa fiecărui crescător, însă cel care a înregistrat cele mai bune două clasări ale porumbeilor de echipă a fost băcăoanul Ionuț Spătaru. Doi masculi cu experiență au sosit în crescătoria sa aproape în același timp, la ora 22:07:56 și 22:10:33, având distanța de 1.096 de km. Cei doi au ocupat locurile 20 și 21 pe lansare și au acumulat un coeficient de 3,05 puncte de penalizare. Mai trebuie adăugat că Ionuț Spătaru a angajat o echipă relativ mică de porumbei, 12, dintre care 8 au reușit să și claseze. „Mie îmi plac toate categoriile, dar rezultatele cele mai bune au apărut la maraton. Am o crescătorie destul de mare de porumbei. De exemplu, în momentul de față am aproximativ 300 de porumbei, însă asta se datorează și faptului că nu zbor puii toamna. Porumbeii, în sezonul trecut, au concurat la natural, iar la etapa Birzai Național au avut pui. Am folosit mâncarea de la Beyers și de la Ioan Feștilă, iar produsele au fost de la Dr. Brockamp. Pentru Birzai, i-am dus la patru antrenamente de 50 de km. Până anul trecut nu acordam mare atenție porumbeilor de echipă. Însă, am zis să fiu mai atent și am început să observ care porumbei vin cel mai bine și pe ei să îi pun la echipă. Ca și la Birzai, mă bazez pe porumbeii cu experiență”, a detaliat Ionuț Spătaru (foto stânga).

La nivelul fiecărui județ, câștigători sunt următorii crescători: București: Team Denis & Teddy; Bacău: Familia Pristavu; Brăila: Familia Henning (porumbei) și familia Mazuru (crescători); Botoșani: Cristian Pughiuc (porumbei) și Iurieți Relu (crescători); Buzău: Cristian Guriță; Contanța: Demit Andrei Si Mocanu Petrica (porumbei+crescători); Galați: Săndel Stoian (porumbei) și Săndel Stoian (crescători); Ialomița: Chițescu+Marin; Iași: Andrei Avadanei (porumbei) și Familia Paval (crescători); Neamț: Florin Petrache (porumbei) și Ioan Panaite (crescători); Prahova: Suchiu + Pescaru; Satu-Mare: Ioan Paul; Suceava: Cristi Nistor și Doru (porumbei) și Ionuț și Georgiana Curelar (crescători); Tulcea: Lazăr Paraschiv; Vaslui: Ionuț Teslariu (porumbei) și Ionuț Popa (crescători); Vrancea: Braia Edward (crescători).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO