Remember Tokmak Național 2020

Sezonul trecut, concursul Tokmak Național s-a desfășurat în data de 18 iulie. Porumbeii au fost lansați imediat după răsăritul soarelui, la ora 05:10, astfel că mulți dintre aceștia au sosit în crescătorii încă din prima zi. Mai mult decât atât, aproape toți porumbeii care au intrat în clasamentul etapei au fost dintre cei sosiți în ziua lansării, excepție făcând puțin peste o sută de porumbei ai columbofililor din Mehedinți, asociație care a avut cele mai mari distanțe din concurs. Tot din prima zi s-au stabilit și câștigătorii etapei Tokmak Național 2020, ambii componenți ai Asociației Columbofile Argeș. Sezonul acesta, Tokmak Național va avea loc cu o săptămână mai devreme, lansarea porumbeilor fiind programată pentru data de 10 iulie.

În Oltenia, etapele de maraton din sezonul 2020 au debutat cu concursul Tokmak, pentru prima dată în istorie, columbofilii din toate asociațiile provinciei participând la o etapă comună încă de la primul maraton. Concursul a adunat la start 16.467 de porumbei și 927 de crescători. Peste două săptămâni, columbofilii din Oltenia s-au regăsit la o altă etapă comună, Tokmak Național de data aceasta, concurs la care au fost angajați din nou peste zece mii de porumbei. Mai exact, la ediția cu numărul trei a concursului Tokmak Național, adică cea din sezonul trecut, s-au angajat 10.656 porumbei, participând 900 de columbofili din județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt și Teleorman.

Ilie Lupu (AG), fericitul câștigător al primului loc pe lansare

La Tokmak Național 2020, columbofilii din Argeș au avut distanțe cuprinse între 830 și 860 km. Aici au fost anunțate și primele sosiri, iar cel de-al doilea porumbel anunțat pe concurs a devenit și câștigătorul primului loc pe lansare. Porumbelul, o femelă cu seria 0343150/2018, a fost concurată de piteșteanul Ilie Lupu și a ajuns în crescătorie la ora 15:22:16, după 855 de km de la locul lansării. Viteza medie cu care a parcurs această distanță a fost de 1397,37 m/min, nemaiputând fi devansată de niciunul dintre contracandidații săi. „Concurez din anul 2005 și particip la etapele de fond și maraton. Porumbeii îi concurez la văduvie, fiind despărțiți înainte de prima etapă din acest an. Femela care a câștigat concursul este un produs al încrucișărilor pe care le-am făcut în crescătorie, fără a avea o origine spectaculoasă. În timpul sezonului am folosit mâncare de la mai multe firme, iar pregătirea a constat în antrenamente intense în jurul crescătoriei, fără să îi duc cu mașina”, declara, la acea dată, Ilie Lupu.

Ovidiu Pietraru (AG), câștigătorul din clasamentul crescătorilor

La aceeași etapă, Ovidiu Pietraru a demonstrat că o echipă mică de porumbei îți poate aduce rezultate remarcabile. Ratând „la mustață” locul întâi pe lansare, piteșteanul a trebuit să se mulțumească cu locul secund. Sosirea foarte bună a fost opera masculului 6021945/2018, care, având aproape aceeași distanță cu câștigătoarea etapei, a fost înregistrat la ora 15:23:30, adică după doar un minut și 14 secunde de locul întâi. Fiind însă un porumbel de echipă, șansele ca Ovidiu Pietraru să aibă o clasare foarte bună și la crescători erau destul de mari. Așteptarea a luat sfârșit la orele 16:03:45, atunci când a sosit femela 0630181/2016. Tot un porumbel de echipă, aceasta a ocupat locul 51 pe lansare, iar Ovidiu Pietraru a obținut cel mai bun coeficient la crescători: 4,98 puncte de penalizare. „Concurez aproximativ din anul 2008, iar marea majoritate a porumbeilor mei provin de la Adrian Tănase. Îmi plac foarte mult etapele derby și mă concentrez maxim pentru a câștiga de fiecare dată. La Tokmak Național nu este pentru prima dată când am câștigat un loc important. Concurez la natural și în fiecare an țin între 15 și puțin peste 20 de porumbei. Am mizat pe cei doi porumbei, să facă parte din echipă, pentru că au origini foarte bune și arătau toate semnele specifice formei. Pregătirea pentru Tokmak Național a început un un tratament riguros împotriva problemelor respiratorii și a continuat cu o mâncare consistentă, pentru ca porumbeii să își ia cât mai mult din ceea ce au nevoie din hrană. De asemenea, i-am angajat la etapa de viteză organizată înainte de îmbarcarea pentru maraton”, a explicat, la acel moment, Ovidiu Pietraru.

Cu siguranță, concursul Tokmak Național din acest sezon va avea același efect. Deși cifra de peste zece mii de porumbei este dificil de atins și anul acesta, unul cu multe pierderi în rândul porumbeilor, Tokmak Național este acel tip de concurs care motivează și regrupează columbofilii din toate asociațiile oltene, astfel că ne așteptăm și de data aceasta la o competiție intensă. În ceea ce privește câștigătorii din clasamentele județene de anul trecut, lucrurile au stat în felul următor:

Dolj: 2.628 porumbei/174 crescători; locul 1 porumbei și crescători: Florin Iancu;

Gorj: 730 porumbei/84 crescători; locul 1 porumbei și crescători: Diță și Raul Catanoiu;

Mehedinți: 1.276 porumbei/125 crescători; locul 1 porumbei: Mihai Vulpasin; locul 1 crescători: Cosmin Frățilescu;

Olt: 2.568 porumbei/205 crescători: locul 1 porumbei: Claudiu Iancu; locul 1 crescători: Costin Brezoi;

Vâlcea: 1.069 porumbei/96 crescători; locul 1 porumbei: Silviu Tătuț+Biță; locul 1 crescători: Team Catrinescu;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO