Praga și Poznan, naționalele Transilvaniei

Columbofilii din Transilvania au avut ocazia, în acest sezon, să participe, după preferințe, la două concursuri naționale de maraton. Asociația Columbofilă Bistrița Năsăud a organizat etapa Praga Național, iar Asociația Columbofilă Alba a organizat concursul Poznan Național. Ambele s-au desfășurat în același weekend, cu mențiunea că, pentru Praga Național, porumbeii au fost lansați pe 10 iulie, iar pentru Poznan Național porumbeii participanți au fost eliberați pe 11 iulie. Ambele concursuri au scos în evidență columbofili familiarizați deja cu performanța în acest sport.

Oricât de pasionați ar fi crescătorii din interiorul Arcului Carpatic de sportul columbofil, zona foarte dificilă în care locuiesc și rutele pe care trebuie să zboare „cern” extrem de dur porumbeii. Așa se face că, la cele două naționale pe care le abordăm azi, numericele participante nu sunt de top, însă dificultatea impusă de celelalte aspecte care intră în ecuația unui concurs compensează din plin toate celelalte lipsuri. Pentru a intra deja în subiect, amintim că la Praga Național au participat 2.130 de porumbei și 505 columbofili, în timp ce la Poznan Național au fost angajați 572 de porumbei și 169 de columbofili.

Flavius Crainiceanu (CS) a dominat etapa Praga Național 

Cei 505 columbofili care au participat la Praga Național au provenit din asociațiile Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița Năsăud, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Brașov, Covasna, Arad, Timiș, Caraș Severin și chiar Gorj. În funcție de poziționare, aceștia au avut distanțe care au început cu 800 de km și au ajuns până la peste o mie de km. Pentru prima dată la un concurs național din acest an, un singur columbofil a reușit să câștige locul întâi și la porumbei și la crescători. Acesta este Flavius Crainiceanu, din Bocșa, județul Caraș Severin. Mai mult decât atât, Flavius Crainiceanu a ocupat și locul al doilea pe lansare, ambii porumbei făcând parte din echipă și sosind în crescătorie în același timp. Primul constatat, la ora 17:19:23, a fost masculul 0511102/2018, a cărui viteză a fost de 1328.87 m/min (823 km). Al doilea porumbel este o femelă, cu seria 0141012/2019. „De la începutul sezonului, porumbeii mei au concurat văduvi. Folosesc mâncarea de la Versele Laga, cele trei amestecuri clasice pentru zbor, iar despre pregătire nu pot să spun că am făcut ceva special. Nici la antrenamente nu i-am dus, au zburat doar acasă, în schimb i-am angajat la toate etapele din sezon. Cei doi porumbei sunt înrudiți, tații fiind frați, iar bunicul lor este și tatăl campionului meu național la Fond Pui în 2017. Masculul a ocupat locul 10 Național Fond Pui, iar anul trecut a clasat opt etape din tot atâtea angajări. Și anul acesta are deja normă la As Național și patru etape de fond clasate. Și femela este o bună zburătoare. Mama ei este de Emanuel Broșban, la fel, din porumbei testați la etape. Cel mai probabil îi voi angaja și la Berlin Național”, a declarat Flavius Crainiceanu (foto dreapta). Pentru că a ocupat primele două locuri pe lansare, columbofilul din Bocșa ocupă și primul loc la crescători, cu 1,41 puncte de penalizare, iar din cei șapte porumbei pe care i-a angajat la acest concurs, șase au reușit să și claseze. Cu alte cuvinte, Flavius Crainiceanu a dominat autoritar concursul Praga Național 2021.

Tot din Caraș Severin este și Ion Lucian, columbofil care a ocupat locul al treilea pe toată lansarea, la porumbei. La crescători, în clasamentul general, locurile doi și trei sunt ocupate de Natan Gruia și Ionel Buna, ambii din aceeași asociație. Pe județul Cluj, locul întâi la porumbei și crescători a fost câștigat de Dan Vasile. Restul asociațiilor nu au dispus de numericele necesare și pentru clasamente județene.

 La porumbei, Poznan Național a fost câștigat de tandemul Ioo Gheorghe și Beko Levente (SB)

La etapa Poznan Național, așa cum aminteam, au participat 169 de columbofili, din asociațiile Mureș, Alba, Hunedoara, Cluj, Sibiu, Harghita și Brașov. Aceștia au angajat 572 de porumbei, iar primul loc pe lansare a fost câștigat de tandemul sibian Ioo Gheorghe și Beko Levente. Cei doi columbofili au participat cu o echipă de patru porumbei la acest concurs, care pentru ei a avut distanța de 898 km. Masculul 0338042/2019 a reușit să sosească la ora 22:01:44, având viteza medie de 934,46 m/min și să câștige, astfel, primul loc pe lansare. De precizat că doar doi porumbei au reușit să ajungă de la acest concurs în prima zi, ceea ce arată că a fost una dintre cele mai dificile curse dintre toate cele șapte naționale. „Colaborăm din anul 2012 și concurăm doar la etapele de maraton. Metoda de zbor pe care o folosim este naturalul. De exemplu, masculul care a câștigat această etapă a avut la îmbarcare ouă de 10 zile. Folosim mâncare de la Versele Laga, iar pentru a fi pregătiți pentru acest concurs, porumbeii au primit timp de două zile drojdie pe mâncare și au fost duși la două antrenamente de 60 de km. Masculul câștigător este singurul porumbel care, ca tânăr, a încheiat norma la Maraton Tineret în județul Sibiu. A fost angajat la Znin și apoi la Praga Național, adică o cu totul altă direcție, etapă unde a câștigat locul 1 pe județ. A fost inclusiv locul 9 pe Transilvania la categoria Maraton Tineret, iar anul acesta, la primul maraton a venit primul la noi, după 3 zile, rănit de uliu, iar clasamenul concursului nu s-a închis nici azi. Mama sa este de la Alexandru Huzu, din porumbei Wegen și Brockamp, iar tatăl este reprodus de noi, din porumbei de la Peto Janos. În afară de acesta, mai avem anul acesta un porumbel foarte bun, care, până acum, este locul 1 județean la Maraton Tineret. Pentru noi, aceste rezultate au o valoare foarte mare. În anul 2017 am trecut printr-o tragedie, toți porumbeii pe care îi dețineam atunci murind într-un incendiu. Am trecut cu greu peste acest episod, dar oameni ca Peto Janos, Alexandru Cazacu, Alexandru Husu, Claudiu Roman, George Vochin și Dan Vasile ne-au venit în ajutor, de la ei am achiziționat mai mulți porumbei și ne-au ajutat să ne formăm o nouă matcă, motiv pentru care le transmitem multe mulțumiri”, a detaliat Beko Levente. Același tandem ocupă și locul al treilea la crescători, în clasamentul general, și primul loc pe județul Sibiu.

Alexandru Negru (AB) câștigă la crescători

În clasamentul crescătorilor, câștigător este Alexandru Negru, din județul Alba. Acesta a angajat doar trei porumbei la Poznan Național, reușind performanța de a îi clasa pe toți trei. Prima sosită în crescătoria sa a fost femela 0541171/2019, care a ajuns acasă a doua zi, la ora 06:35:18, ocupând locul cinci pe lansare. După nouă minute a sosit și masculul 3009019/2018, care s-a clasat, la rândul său, pe locul șase pe lansare. Împreună, cei doi porumbei i-au adus tânărului columbofil din Mescreac primul loc în clasamentul crescătorilor. „Porumbeii au concurat la natural, toți având pui de diferite vârste. Femela a avut un pui mic. Am folosit două sortimente de mâncare de la Vanrobaeys și alune la discreție pentru pregătire, iar în ultimele două zile le-am făcut două antrenamente de 70 de km. Ca origini, prima sosită este dintr-un mascul de la Eugen Stan, iar mama este de la tandemul Ciorba+Graef. Cel de-al doilea porumbel este de la Dominic Bedeleanu”, a explicat Alexandru Negru (foto dreapta). Nici cel de-al treilea porumbel al lui Alexandru Negru nu s-a descurcat rău, ci a ocupat locul 53 pe concurs.

Nu în ultimul rând, amintim tandemul Stan Eugen+Ioan, din Alba, care a câștigat locul al doilea pe lansare și primul loc pe Alba la porumbei, dar și locul al doilea la crescători, în clasamentul general. Daniel Lupșa, din Sibiu, ocupă locul al treilea pe lansare, în clasamentul porumbeilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO