Provincia Oltenia, „răpusă“ de războiul din Ucraina

Războiul declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina zguduie din temelii una dintre cele mai importante şi galonate provincii columbofile, Oltenia. Cele cinci judeţe din această provincie, Olt, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi şi Gorj zburau majoritatea etapelor de distanţă, fond şi maraton, din zona de sud a Ucrainei, adică exact din preajma localităţilor care acum sunt fie cucerite de către ruşi, fie încercuite şi asediate. În aceste condiţii şi având în vedere noile prevederi ale Regulamentului, miercuri seara s-a statuat o împărţire de facto a provinciei în funcţie de noua rută de zbor aleasă de judeţele componente. Într-o întâlnire a responsabililor celor cinci filiale, s-au creionat planurile de zbor şi s-au încheiat protocoalele între asociaţii. Pentru ruta vest, pe direcţia Ungaria – Slovacia – Cehia – Germania, au optat judeţele, în ordine de la est la vest, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj, cele trei urmând a face toate etapele de maraton împreună şi alegând să meargă la Berlinul organizat de Filiala Bihor pentru a zbura Maratonul Naţional. Judeţul Olt a avut o opţiune foarte clară, ruta nord, spre estul Poloniei, urmând ca etapele din ţară să fie organizate la est de arcul carpatic, în Moldova. Etapa Naţională la care vor merge columbofilii acestui judeţ este Byalistok, etapa desemnată de judeţul organizator, Doljul, ca urmare a unui vot al preşedinţilor, care au implicat şi celelalte judeţe din provincia Muntenia care vor participa ala această etapă.
O situaţie specială este cea a Doljului, acolo unde columbofilii, în două grupuri sensibil egale, sunt împărţiţi între cele două rute, vest şi nord. Columbofilii din sudul judeţului Dolj, împreună cu unul dintre cele mai importante cluburi din judeţ, Băileştiul, preferă să aleagă ruta de vest, în timp ce Craiova şi încă trei cluburi mizează pe etapele din direcţia Nord – Polonia, la fel ca judeţul Olt. Au existat două încercări de a se clarifica această situaţie şi de fiecare dată votul a fost unul extrem de strâns, cu diferenţe foarte mici de voturi între cele două opţiuni. Din acest motiv, s-a luat decizia la nivelul asociaţiei de a se organiza un vot nominal, prin sms, cu ocazia căruia fiecare columbofil component al filialei să îşi poată exprima opţiunea. În funcţie de rezultatul votului de miercuri, Doljul va alege una dintre cele două rute, cu menţiunea că, aproape sigur, o parte dintre columbofilii din „aripa“ minoritară vor zbura împreună cu filialele din unul dintre judeţele alăturate, Oltul sau Mehedinţiul. În aceste condiţii, situaţia Provinciei Oltenia este un adramatică, şansele ca rezultatele extraordinare obţinute până acum de columbofilii de aici să continue fiind minime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO