„Bună ziua, domnule Gorgovan“, aşa începe discuția cu Angelică Gorgovan, pentru mulți un anonim, dar pentru cei din Asociaţia Columbofilă Danubius – Brăila un personaj de poveste. Domnul Gorgovan îmi răspunde politicos la salut: „Bună ziua“! Nu știu cum și de unde să încep cu întrebările, iar Angelică Gorgovan are un aer sobru care nu mă îmbie la o conversaţie. Totuşi, îmi fac curaj și îl abordez cu o întrebare foarte comună, de încălzire: „De când zburați porumbeii“ Mă privește lung, iar pe faţa lui citesc nostalgia: „De mult“. Şi rămâne acolo, în trecut, cu gândul. Îndrăznesc să merg mai departe: „Domnule Gorgovan, vă rog să-mi spuneţi ceva despre porumbelul care a câștigat fondul numărul patru al Asociației Columbofile Danubius Brăila și Asociaţiei Buzău“. „Ce să-ţi spun… e Van Dorn cu Carboni. Eu nu sunt cu hârtiile, cine mă cunoaște, știe… Eu am făcut performanţă și am bătut milionarii cu ouă“. Evident, Gorgoveanu se referă la celebrul mascul al dânsului, 684/18, care doi ani consecutivi a ocupat locul 1 As Naţional provincial, respectiv locul 3 Palmares As Naţional provincial. Masculul era dintr-un ou dat cadou de colegul său Petrică Abălaşei.
„Bine, bine“, răspund, „Dar care e metoda?“. El râde zgomotos și-mi răspunde după câteva secunde: „Metoda?!? Ha! Eu zbor tot. Aş zbura și ouăle dacă aş putea. Asta e metoda mea: zbor la sânge. Care poate, rămâne în pod“. Pentru că a pomenit de pod, să vă povestesc, în linii mari, cum e crescătoria lui Gorgovan. În podul casei, înalt de aproximativ 1,5 metri, lat de 2 – 2,5 metri și lung de 5 metri, Gorgovan are pe latura din dreapta boxe rudimentare, făcute de domnia sa, iar în colţul din stânga, împrejmuit un metru jumătate pe un metru jumătate, are matca. Tot aici, împreună, stau zburătorii cu puii. Nimic sofisticat, totul simplist. Turul de întrebări continuă: „Cum hrăniți, cum antrenați?“. „Hrănirea… multora o să li se pară ciudat, dar eu prefer grăsimile. La mine, porumbelul pleacă, obligatoriu, cu resurse, indiferent de genul de concurs unde este angajat. Cât despre antrenament, depinde de perioada sezonului. Încep sezonul cu antrenamente cât mai de dimineață posibil, apoi, prin iunie, iulie, antrenez la prânz pentru a vedea rezistenţa și starea de sănătate a păsărilor, iar spre sfârșitul sezonului reduc antrenamentele și prefer odihna“.
După întrebarea asta, cu răspuns scurt şi la obiect, mă ia prietenește cu mâna de după gât și-mi spune: „Porumbăriea e grea, domnul meu. Vezi tu, vremurile în care trăim mă silesc să fac multe compromisuri pentru a zbura porumbeii. Eu am împins hobby-ul ăsta la extrem. Doar familia și porumbeii sunt cei care contează pentru mine. Să ții minte: în porumbarie, nu ai prieteni!“.