Ionel Purice din Vrancea şi Adrian Pleştiu din Galaţi, campioni ai unei etape-spectacol: Vilnius Naţional

O cursă mult așteptată, de mare interes, ce a avut loc la finalul acestui sezon cu porumbeii maturi, a fost etapa de Maraton Extrem, Vilnius Național, organizată de județul Buzău. Județe din Sudul și Sud-Estul țării precum Argeș, București, Dâmbovița, Teleorman, Ialomița, Prahova, Vrancea, Galați, Brăila, Călărași, Giurgiu, Constanța și Tulcea au fost prezente la acest concurs de referinţă, alături de județul organizator Buzău, cu un număr de 616 columbofili și un total de 6.358 porumbei îmbarcați. Lansarea a fost una „specială”, de tip lansare întârziată și a avut loc în data de 05.08.2022, la ora 9:30 din localitatea Vilnius, Lituania, de unde primii porumbeii au reușit să ajungă în volierele lor în dimineața zilei a doua de la lansare.

Ionel Purice

Locul 1 în clasamentul general al acestui concurs la categoria porumbei a fost câştigat de femela 0488180-2020, care aparține columbofilului din localitatea Liești, județul Vrancea, Ionel Purice. Crescătorul vrâncean a pregătit și îmbarcat la această etapă un lot de 17 porumbei, toţi jucaţi la natural. Femela campioană a avut de parcurs până la volieră 1.044 de kilometri aerieni, sosind acasă a doua zi de dimineață, la ora 05:36:53. Ea a reușit să dezvolte în aer o viteză medie de 1.435.90 m/minut. Ca și origini, tatăl campioanei este masculul cu seria 0509944-2016, mascul 100% Yvon Deneufbourg, obținut din doi porumbei originali, importați din Belgia de către Florin Balcan. Acest mascul, în cariera sa sportivă, a clasat un număr de nouă maratoane cu distanțe de peste 900 kilometri, dintre care meritî amintite trei etape de Birzai cu distanțe mai mari de 1200 kilometri aerieni, în perioada 2018-2020 ocupând locul 6 în clasamentul județului Vrancea la categoria Palmares As Maraton 3 ani. Mama femelei campioane, femela seria 0386862-2017, este un produs Ionel Purice, fiind o zburătoare de top care a reușit clasări bune la etapele de Maraton de peste 1.000 de kilometri. În anul 2021, a realizat norma la categoria As Maraton, după ce cu un an înainte a avut normă la categoria Maraton, reuşind o clasare de succes la etapa de Birzai (1.209 kilometri), locul 7 din 13.443 de porumbei.

Marin Talabă

Treapta a doua în clasamentul general al categoriei porumbei a fost ocupată de către Marin Talabă din localitatea Focșani, județul Vrancea, prin a sa femelă seria 0395718-2017. La acest zbor a avut de străbătut până la voliera distanța de 1.034 kilometri, reușind să sosească în crescătorie a doua zi la ora 05:25:17. Talabă este unul dintre cei mai vechi și experimentați columbofili din județul său. Printre rezultatele sale de frunte se numără și titlul de vicecampion național la categoria Fond Tineret, în anul 2004. Din linia acestei femele vicecampioane naţionale se trage și porumbița câștigătoare a locului doi la această etapă, fiind nepoată a acesteia. 0395718-2017 a fost concurată la natural, pe ouă de 10 zile. Ea a reușit în acest sezon să claseze toate cele trei etape de Maraton Extrem, cumulând pentru categoria As Maraton Extrem un punctaj de aproximativ 180 de puncte. La prima etapă de Maraton Extrem,Tribonys, a reușit o sosire nocturnă, în prima zi de concurs, la ora 23:11 minute. Totodată, cu clasarea de top la etapa Vilnius, reușește să încheie norma la categoria As Maraton Palmares 3 ani. Cum am scris mai sus, este nepoată din vicecampioana la categoria Fond Tineret a lui Marin Talabă, iar bunicul din partea tatălui a fost prezent în 3 Expoziții Naționale, urcând pe locurile 3, 5 și 24, tot la categoriile de Maraton.

Adrian Pleștiu

Din Nicorești – Tecuci, județul Galați, columbofilul Adrian Pleștiu, urcă pe treapta a treia a podiumului clasamentului general, al acestei curse, la categoria porumbei, datorită masculului seria 0851758-2020, care a reușit să sosescă acasă, după un zbor de 1.009 kilometri, a doua zi dimineața, la ora 05:26:39, el fiind nominalizat și la echipă. Acest mascul, în acest sezon, a demonstrat că este un bun cursier, făcând o figură frumoasă și la etapa de Maraton Medynai Național, unde a sosit locul 15 pe concurs și tot primul în voliera sa. Acesta va fi pretendentul numărul unu la titlul județean al categoriei Maraton Extrem Național. Mama sa este una din cele mai bune reproducătoare din volieră, are origini Frații Hagens, fiind mama și celui de-al doilea porumbel sosit la echipă, masculul cu seria 0851773-2020, care s-a clasat al nouălea pe concurs la acest zbor și a masculului yarling 0510056-2021, care la această etapă sosește pe locul 19 pe lansare și a altor porumbei buni zburători de maraton.

Gălăţenii au dominat categoria Crescători a etapei Vilnius Naţional

Adrian Pleștiu câștigă şi locul 1 în clasamentul general al categoriei crescători la etapa Vilnius Național, dominând această cursă. El a îmbarcat 28 de păsări, reușind să claseze 20 dintre ele. Sosirile excelente a celor doi masculii, 0851758-2020 și 0851773-2020, care sunt și frați buni, susținuți de clasarea foarte bună a altui puternic mascul 1114450-2020, ce a sosit al 7-lea pe etapă, au adus un alt important trofeu în voliera gălățeană. Tatăl celor doi frați buni 0851758-2020 și 0851773-2020 este un mascul cu origini Arjan Beens și Marc van den Berg, care, pus în pereche cu femela importată de la Frații Hagens, au reprodus mulți porumbei buni cursieri. Masculul 1114450-2020, are ca tată un original Noel Peiren, nepot „Tarbes”, iar mama este nepoata campionului național Maraton Tineret din Olanda al binecunoscutului tandem Harrie si Roger Wijnands. De menționat faptul că Adrian Pleștiu nu este la prima etapă de Vilnius Național unde înregistrează sosiri bune, el reușind în anul 2019 să claseze 10 cursieri din cei 16 angajați, 6 dintre ei sosind în prima zi, ocupând și atunci locul 1 la categoria crescători pe lansare, din 4580 porumbei și 331 crescători. Printre cei 6 sosiți în prima zi se aflau 517809-2016 și 669959-2015, care sunt părinții lui 0851769-2020 ce s-a clasat pe locul 8 pe concurs la ediția de anul acesta a cursei de Vilnius Național. Porumbeii lui Adrian au fost pregătiți pentru acest zbor la natural, plecând cu toții pe ouă de 6-8 zile. Masculii săi au reușit din plin să își arate adevărata clasă sportivă, reușind să se pună în valore atât în propria crescătorie, cât și în clasamentele provinciale ale acestui zbor.

Săndel Stoian

Locul 2 în clasamentul general al categoriei crescători îi aparține lui Săndel Stoian din localitatea Negrilești, județul Galați. Pentru acest zbor a pregătit și a îmbarcat un lot de 74 porumbei, clasând 46 dintre aceștia. La această importantă etapă porumbeii au avut de parcurs o distanță aeriană de 1.008 kilometri. Prima pasăre de la echipă sosită în volieră este masculul 0880079-2020, care a ocupat locul 10 pe lansare. El este fiul lui 0202089-11, ,,Încălțatul”, care este fiul lui „099-Campionul” și celebra „004817-09-Olimpica” lui Daniel Cobzaru, iar mama sa este o femelă care a obținut locul 12 național Maraton. Cel de-al doilea porumbel sosit la echipă este masculul 0960100-2019, care a ocupat locul 50 pe concurs. Ca origini tatăl lui este alt fiu din „004817-09-Olimpica”, iar mama este femela 3083014-2017, nimeni alta decât „Campioana” națională a categoriei Maraton Extrem din anul 2020, cu 1,37 puncte de penalizare. Porumbelul cu numărul trei sosit pentru echipa din Negrilești, masculul cu seria 0880039-2020, a reușit să se claseze pe locul 73 pe etapă. Tatăl său este un fiu din celebrul cuplu „Olandezul+Peto”, iar mama este o fiică din dubla campioană națională la categoria As Maraton, femela cu seria 0750032-2012, de la Daniel Cobzaru. Ca metodă de joc, toate păsările au fost pregătite la văduvie. În acest sezon ele au participat la o etapă de Fond și patru curse de Maraton. La etapele de Maraton din acest sezon acești cursieri au punctat foarte bine la echipă, realizând norme frumoase, fiind pretendenți la podiumul național la categoria Maraton Extrem Crescători. Pentru columbofilul Săndel Stoian, cursa Vilnius Național a fost o etapă reușită, cu sosiri grupate, unde masculii săi au arătat o formă sportivă foarte bună.

Vicențiu Scripcaru

Pe treapta a treia a clasamentului general al categorie crescători urcă olimpicul Vicențiu Scripcaru din localitatea Tecuci, județul Galați, județ care își însușește toate cele trei poziții ale podiumului la categoria crescători ale acestui concurs. Acest frumos loc 3 al etapei Vilnius Național se datorează celor 3 porumbei sosiți la echipă, femela 5016687-2018, masculul 0005509-2017 și femela seria 0280021-2020, care sunt și primii trei voiajori sosiți în crescătorie. Masculul 0005509-2017 a reuşit și în sezonul anului 2019, tot la etapa de Vilnius Național, să sosească acasă în prima zi de la 1.020 kilometri, fiind cronometrate doar 2 pasări în acea seară în acea zonă. În sezonul anului 2020, la aceiași cursă, ocupă locul 6 din 2155 porumbei, iar în 2022 se clasează pe locul 46 pe concurs. Tot în sezoanele trecute el participă și la etapele de Birzai Național, la care în anul 2020 se clasează pe locul 159 din 3.128 porumbei, având la acea cursă distanța aeriană de 1.180 kilometri, iar în sezonul anului 2021 ocupă locul 706 din 13.443 de porumbei. Fiind un porumbel constant la etapele de peste 1.000 km, l-a determinat pe Vicențiu să îl nominalizeze la echipă de această dată. Ca origini, experimentatul mascul este frate de tata cu loc 1 la categoria Fond în Olimpiada ce a avut loc recent la Oradea.

Ilie Manea şi tandemul Ciuparu Cosmin + Dragoș, campioni ai judeţului Buzău

Ilie Manea

În clasamentul județului organizator, Buzău, liderul categoriei porumbei este columbofilul Ilie Manea din localitatea Mărăcineni, prin femela seria 0747485-2020, care a zburat în acest concurs cu o viteză medie de 1.241,92 m/minut. Până la volieră a avut de parcurs o distanță aeriană de 1.087 kilometri, reușind să învingă cei 1.009 porumbei angajați de către cei 96 crescători din județul său. Cu această clasare femela încheie norma la categoria As Maraton Extrem. La primele două etape de Maraton din acest sezon ea a plecat din poziția de văduvă, iar pentru cursa Vilnius Național a fost pregătită la natural, plecând pe ouă de 7 zile. Ambii ei parinți provin de la Alin Dunarințu, tatăl fiind un original Freialdenhofen, pe când mama sa este o combinație dintre porumbeii lui Kipp & Sohne și Sam de Jong.
Cristian Guriță din localitatea Râmnicu Sărat, are o etapă cu sosiri de vis, unde doi masculi din echipa lui ocupă locul 2 și locul 3 județean pe podiumul categoriei porumbei, prin două sosiri excelente. Masculul seria 0613460-2019 revine din concurs a doua zi la ora 07:57:26 și străbate cei 1.067 kilometri aerieni cu o viteză medie de 1.229,54 m/minut, urmat îndeaproape de masculul seria 0720113-2020, care s-a poziționat pe locul 3 județean. Cele două păsări au fost nominalizate și la echipă.

Ciuparu Cosmin+Dragoș

Femelele din lotul tandemului Ciuparu Cosmin + Dragoș din Poșta Câlnău, luptă foarte bine în echipă și reușesc să îi aducă ca trofeu locul 1 județean la categoria crescători. La acest concurs Adrian a trimis un lot format din 13 păsări și a clasat 9. Prima lui femelă sosită are seria 0745001-2020, ea a fost înregistrată de către ceasul constatator a doua zi la ora 10:17:15 și a reușit să se claseze pe locul 18 județean. Ca și origini, ea are la bază porumbeii lui Jos Thone. Femela 0745029-2020 este cea de-a două sosită și în volieră, și la echipă, clasându-se pe treapta următoare în clasamentul județean, adică pe locul 19. Și ca să întărim replica „sângele apă nu se face”, aceasta este nepoata primei femele sosită la echipă. Cea de-a treia pasăre este o femelă yarlingă 0503325-2021, care a ocupat locul 35 județean, reușind să străbată cei 1.082 kilometri aerieni cu o viteză medie de 1.022,55 m/minut. Ca și origini, este o combinație între porumbeii lui Marian Dumitrache și Jos Thone.
Același Cristian Guriță, obține și locul 2 județean al categoriei crescători, etapă unde a trimis 5 păsări, clasând 3 dintre acestea. Primii doi sosiți sunt porumbeii prezentați mai sus, masculii seriile 0613460-2019 și 0720113-2020 ce au sosit pe locul 2 și 3 județean, iar cea de-a treia pasăre sosită este femela 0674229-2020. Ea a reușit să parcurgă cei 1.067, până la volieră, cu o viteză medie de 931,43 m/minut. Metoda de joc prin care Cristian și-a pregătit voiajorii pentru această cursă a fost naturalul. Majoritatea păsărilor de maraton cultivate în voliera sa au origini Gelu Vochin.

Frații Costea și Ianis

Locul 3 județean crescători revendicat de către Frații Costea din Râmnicu Sărat , tandem format din gemenii Cătălin și Mădălin, care sunt pasionați de porumbeii voiajori cu mult timp în urmă, la fel și Ianis, fiul lui Cătălin, care, de când s-a născut, numai printre porumbei a stat. Primul porumbel de la echipă și totodată primul constatat are seria 0747848-2020 și a sosit a doua zi, la ora 09:49:06, obținând locul 15 în clasamentul județean. Acesta a fost angajat la etapa Vilnius Național, chiar dacă îndeplinise norma la categoria Maraton, ratând norma și la categoria As Maraton din cauza unei desigilari întarziate a ceasului. De menționat că fratele sau de cuib, “47”, a obținut locul 1 din 730 porumbei la o etapa de Fond destul de grea, în sezonul anului 2021. Cei doi frați au fost reproduși din doi porumbei originali Familia Șelaru dintr-o încrucișare a porumbeilor Sam de Jong x Iurieti Relu. A doua pasăre sosită la echipă este masculul 0747877-2020 primit cadou de pui, neinelat, de la Familia Șelaru, din lotul de zbor al acestuia. În sezonul 2021, el a reușit să încheie norma la categoria Maraton Tineret, iar în 2022 a realizat norma la categoria Maraton Extrem, ratând “la mustață” clasarea pentru norma As Maraton Extrem. Echipa a fost completată de porumbelul cu seria 0747839-2020, locul 72 pe clasamentul județean. Acesta provine tot din 2 porumbei achiziționați de la Familia Șelaru, dar cu sange 100% Daniel Cobzaru. La această cursă gemenii Cătălin și Mădălin au îmbarcat 17 voiajori pregătiți la natural, iar 6 dintre ei au reușit să claseze. 5 din cei 6 clasați au sosit în prima sută de porumbei ai județului lor.

Ionel Purice şi Ionel Cornea „au dat ora exactă“ în Vrancea

Lucian Bîrsan

Județul Vrancea se poate mândri cu primele două păsări din clasamentul județean la categoria porumbei, deoarece aceste păsări sunt campioana și vicecampioana acestei etape, adică femela 0488180-2020, a lui Ionel Purice, care a ocupat locul 1 pe tot concursul, și femela 0395718-2017, care aparține lui Marin Talabă, ea ocupând locul 2 pe întrega lansare.
Pe locul 3 județean urcă o altă femelă valoroasă, seria 5001971-2018, a lui Lucian Bîrsan din Focșani. La acest concurs ea a ocupat locul 5 pe întreaga lansare, o etapă la care a avut de zburat 1.033 kilometri aerieni. Anul trecut, această pasăre a încheiat pe locul 2 județean norma la categoria As Fond Maturi, iar în sezonul acesta a zburat bine și în cadrul etapei de Tomaszow. Porumbița are la origini linia Aarden, pe care Lucian încearcă să o încrucișeze cu porumbei aduși de la prietenii lui: Vasile Tuvenia, Aurel Novac, Narcis Ivanciu şi Nicolae Potlog. Sistemul de joc prin care și-a pregătit porumbeii pentru cursa aceasta a fost naturalul.

Ionel Cornea

Ionel Cornea din localitatea Garoafa câștigă titlul de campion al acestei etape în județul Vrancea la categoria crescători și se clasează pe poziția a 5 a acestei categorii pe întregul concurs. Primul porumbel sosit este un mascul albastru cu seria 0488211-2020, ce a ocupat locul 12 pe județ, el fiind nepotul celui de-al doilea porumbel sosit la echipă, masculul gut cu seria 0333757-2019. Ambii porumbei sunt reproduși din porumbei aduși de la Nicu Potlog, aşa cum sunt majoritatea porumbeilor din care Ionel şi-a format lotul. Acești porumbei sunt din liniile Florizone, Devos, Carteus, porumbei care zboară cu rezultate foarte bune în zona lui și nu numai. Porumbelul numărul trei de la echipă este tot un mascul gut cu seria 0488202-2020, care sosește în volieră la cinci minute după cel de-al doilea și reușește să zboare cei 1.021 kilometri aerieni cu o viteză medie de 1.152,99 m/minut. Pentru această importantă cursă au fost îmbarcați nouă porumbei, șase dintre ei reușind să și claseze. Metoda prin care au fost pregătiți a fost văduvia. Cu ocazia acestui articol, Ionel Cornea a ținut să-i mulțumescă lui Nicu Potlog pentru minunații porumbei pe care i-a dăruit, cât și întregii sale familii pentru ajutorul și susținerea acordată.

Baltă Dima Cornel

Locul 2 al județului Vrancea și locul 6 pe întreg concursul la categoria crescători îl ocupă echipa formată din tată și fiu, Baltă Dima + Cornel din localitatea Maluri. Prima lor pasăre sosită a doua zi după lansare, la ora 06:48:07, este și prima la echipă, ea fiind femela seria 0396247-2017, ce ocupă locul 12 pe toată lansarea. În cariera sa sportivă a reușit să claseze mai multe etape de Fond şi Maraton, unele dintre ele pe locuri fruntașe. Ca și origini, tatăl ei este o încrucișare între porumbeii Fraților Hagens cu Vanbruane, adus de la Ciprian Cozma, iar mama este fiică din porumbelul olimpic „Super 23″ a lui Dinu Moise. Cel de-al doilea sosit este masculul seria 5001834-2018, care, cu această clasare, încheie norma la categoria Palmares As Maraton 3 ani. El a parcurs 1.050 kilometri aerieni, reușind să se claseze pe locul 45 pe concurs. Ca origine, și el se trage tot din porumbeii aduși de la Ciprian Cozma. Și la prima etapă de Maraton Extrem din acest sezon, tot acești doi porumbei au sosit primi la echipă în voliera vrânceană. Porumbelul cu numărul trei de la echipă este femela 0484802-2020, care este verișoară după tată cu prima sosită, iar mama ei este o combinație dintre porumbeii lui Ionuț Smeu și Dinu Moise. Echipa Baltă Dima + Cornel a angajat la cursa de Vilnius Național 10 porumbei pregătiți prin metoda văduviei și au reușit să claseze 6 dintre aceștia.
Locul 3 crescători județean a fost câştigat de acelaşi Ionel Purice, campionul acestei ediției a Vilnius Național. Primul porumbel al său sosit la echipă este campioana 0488180-2020, care, aşa după cum am menţionat mai sus, a obținut locul 1 pe lansare. A doua la echipă sosește tot o femelă, seria 0488124-2020, care ocupă locul 62 pe lansare. În sezonul 2021 această porumbiță a clasat 2 etape de Fond, iar în 2022, pe langă acest zbor, a clasat și etapa de Maraton Bielsk Național. Aceasta este reprodusă în voliera Ionel Purice, tatăl ei are norma la categoria Palmares Fond 3 ani și are la bază porumbeii lui Lucian Iordache din București, iar mama sa se trage din porumbeii lui Florin Balcan din Tecuci. Masculul 0358511-2017 este cel de-al treilea porumbel venit la echipă. Acesta a fost primit cadou de la tandemul Andronachi + Popa din Sălaj. În cariera sa sportivă de 4 ani, a reușit să claseze 4 etape din categoria Fond, 3 etape de Birzai Național și 4 etape de Vilnius Național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO