Clubul Gold a depășit, în sezonul 2022, orice așteptări în ceea ce a priveşte interesul pentru competiție și numărul inelelor comandate de către crescători din toate zonele ţării, peste 37.000 de porumbei fiind înscriși în cursa pentru premiile consistente puse la bătaie. O concurență extraordinară, unde toți columbofilii înscriși își aruncă „în luptă“ cei mai buni produși pe care îi dețin din liniile consacrate pentru etapele de Fond și Maraton, pentru ca, la final, să iasă în evidență acei zburători care dau dovadă de mare inteligență, ambiție, voință, motivație și forță.
După încheierea sezonul 2022 și apariția centralizărilor observăm că locul 1 național Clubul Gold 2022 a fost câștigat, cu un total de 5.71 puncte, de către femela cu seria 2023649-2021, ce aparține lui Cosmin Olteanu, din localitatea Urlați, județul Prahova. Totodată, în cadrul Clubului Gold, femela ocupă și locul 1 pe Provincia Muntenia, iar în campionatul național a reușit o performanță de excepție, devenind campioană națională a categoriei Fond Tineret. „Crescătoria Cosmin Olteanu a produs de-a lungul anilor mai mulți porumbei capabili de astfel de surprize plăcute. Nu îi mai enumerăm acum pentru că astăzi vorbim despre prezent și anume despre fenomenala «Winner Gold». Acesta a reușit performanța de a ne aduce, în 2022, două titluri de campioni naționali, unul la Clubul Gold, celălalt la categoria Fond Tineret. La origini, tatăl ei este frate bun cu «484», femelă olimpică la categoria Demifond Maturi, iar mama ei este o pasăre 100% Marcel Wouters. Chiar dacă în acest sezon etapele noastre de Fond s-au desfășurat pe altă rută, se pare că porumbeii cu aptitudinii extraordinare reușesc să facă față cu brio la aceste provocări. Ca metodă de joc, femela a fost pregătită la văduvie, iar masculul i-a fost oprit acasă pentru a o putea motiva. Din primele trei etape de Fond, femela și-a încheiat norma la această categorie, normă care a propulsat-o în topurile naționale. Ca hrană pentru porumbei am folosit sortimentele Animi’s, de la Istvan Bartoș, iar produse de condiționare am folosit doar strictul necesar pentru recuperarea porumbeilor după etape. Cu tratamente nu prea intervenim în sezon, ci doar atunci când situația o impune. «Winner Gold» nu va mai concura pe viitor, ci va întări compartimentele noastre de reproducție. În compartimentele pentru matcă avem nevoie de asemenea tineri capabili să exceleze în rezultate de top național. Inele Gold am cumpărat încă de la prima ediție și vom cumpăra în fiecare an și pe mai departe“, a declarat Ciprian Mălescu, managerul crescătoriei Cosmin Olteanu.
Chiar dacă este pentru prima dată când câștigă un premiu național la Clubul Gold, Ciprian Mălescu subliniază faptul că, în fiecare an, au achiziționat inele personalizate pentru această competiție. El subliniază faptul că au luat decizia de a participa la Clubul Gold deoarece consideră că regulamentul, corectitudinea și transparența sunt atributele care caracterizează acest campionat special: „În medie, cumpăram 100 de inele Gold în fiecare sezon, acesta fiind primul an în care ne aflăm pe podiumul național al competiției. Ideea înființării acestei competiții a fost una foarte bună, foarte transparentă, cu un regulament care caută să fie echitabil cu toată lumea, și recomandăm tuturor membrilor columbofili să participe“.
Lasă un răspuns