Masculul lui Igor Gligor trimite încă un premiu național Gold în județul Timiș

2002983-2022 este seria celui de-al doilea porumbel din județul Timiș care în acest sezon a reușit performanța de obține unul dintre cele zece premii naționale în cadrul Clubului Gold Maraton, recompensate cu suma de 10.000 de lei. Zburătorul aparține lui Igor Gligor, membru columbofil al Clubul Voiajorul Timiș, și a obținut această performanță cu un coeficient de 3.29 puncte de penalizare, la egalitate de puncte cu cealaltă pasăre din capitala Banatului, care s-a clasat pe locul 6 național. „Practic columbofilia din anul 2013, an în care am concurat câteva etape cu puii. Această frumoasă pasiune mi-a transmis-o bunul meu prieten Cătălin Gligor, din Republica Moldova, el dăruindu-mi și primii porumbei, păsări ce mi-au adus în timp primele rezultate la categoriile de maraton. Acești voiajori aveau la bază porumbeii profesorului Mihai Vasiliu. Cum nu am prea mult timp liber pentru antrenarea sau pregătirea porumbeilor, lotul de zbor îl concurez la natural și m-am axat pe etapele de maraton, unde cursierii pot face performanță doar prin valoarea lor sportivă, crescătorul având doar datoria de a-i ține sănătoși și bine hrăniți. Drept dovadă la cele spuse stă performanța realizată anul acesta în competiția Gold Maraton a masculului cu seria 2002983-2022, care a concurat tot sezonul fără a avea pereche sau o boxă a sa. Singura lui motivație a fost colegul lui alăturat, cu care se mai ciondănea câteodată. Astfel, a fost jucat la cele patru curse de maraton din acest sezon, clasându-le pe toate, fiind printre puținii yearlingi din județ care a putut face acest lucru, obținând locul 7 național Gold Maraton, locul 2 județean As Maraton Tineret și locul 4 Maraton Tineret. Este un porumbel de talie medie, cu o osatură bine închisă, musculatură elastică, vitalitate mare și o aripă de porumbel câștigător. Din câte am observat, ambiția lui de a se întoarce în crescătorie de la cursele de maraton a fost mai mare decât a multor altor porumbei, la concursul Berlin Internațional sosind pe locul 1 județean Clubul Gold. Această voință a lui l-a făcut să claseze atât cursele cu viteze mari, dar și zborurile grele. Tatăl lui este un mascul dăruit drept cadou de către Florin Hanciu, iar mama sa se trage de la Florin Savu, tatăl ei fiind și tatăl celebrei «Nikita»“, a declarat Igor Gligor.

Masculul cu seria 2002983-2022

Acesta a mai spus că participă în cadrul Clubului Gold încă din anul 2019, cumpărând în fiecare sezon peste 20 de inele. „Deși nu am știut prea multe despre Clubul Gold, spiritul de competiție m-a făcut curios și m-a îndemnat să achiziționez inele. Primele inele le-am achiziționat în 2019, anual inelând între 20-25 de pui, lucru pe care îl voi face și de acum înainte. Despre înființarea Clubului Gold am o părere foarte bună deoarece cred că oferă o șansa de a câștiga oricărui participant. Eu, personal, în anul 2022, am mai obținut și un loc 4 județean Gold Fond, cu femela seria 2017920-2021, o porumbiță inelată de către prietenul meu Ilie Alămurean, apoi oferită mie cadou. Pentru mine, aceste reușite au fost reale bucurii și vreau să am parte de asemenea emoții și trăiri și de acum înainte“, a mai spus crescătorul bănățean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO