Marcel Avram, un reprezentant de vârf al noului val de columbofili bihoreni

Pasionat de porumbei încă din copilărie, bihoreanul Marcel Avram a debutat în sportul columbofil abia în anul 2016, după ce a achiziționat zburători din mai multe linii, cărora li s-au adăugat numeroase păsări primite de la crescători din zona sa. La început, rezultatele au fost modeste, dar acest lucru nu l-a descurajat, perseverența fiindu-i răsplătită din plin în sezonul 2022 când a adăugat în vitrină peste 10 trofee obținute la nivel județean și provincial, respectiv locul 2 Viteza Maturi (femela 0828593-19), locul 2 As Viteză (masculul 0828603-19), locurile 1, 2 și 3 Demifond Maturi (masculul 0085844-18, femela 009847-20 și femela 0085855-18), locul 1 Demifond Tineret (femela 1304905-21), locul 1 General Maturi (masculul 0085844-18), locul 2 și 3 General Tineret (femela 1304905-21 și femela 1304841-21), precum și două locuri 2 la Crescători Viteză 2022, respectiv Palmares Crescători 3 Ani.
Este interesat, în mod special, categoriile de viteză, demifond și general, iar metoda după care zboară este naturalul. Spune că se înțelege mai bine cu femelele, după ele dozând hrana și antrenamentele lotului de zbor, care numără la fiecare început de sezon aproximativ 120 de porumbei. Pune un accent deosebit pe hrana folosită, care provine de la producători renumiți, dar mai ales pe antrenamente, care au loc atât în jurul crescătoriei, cât și cu mașina. Mai mult, antrenamentele cu puii le face separat, pe serii, apoi, după ce se atinge o anumită distanță, aceștia sunt puși să zboare împreună. În interviul acordat echipei racingpigeons.ro puteți afla mai multe informații despre liniile sale de porumbei, despre metodele de reproducție, dar și de ce preferă să dea gratis porumbei din crescătorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO