Podiumuri unisex la cursele de maraton organizate în Provincia de Vest și Transilvania

La fel ca „suratele“ ei din țară, Provincia de Vest a bifat, în ultimul weekend al lunii iunie, primele curse de maraton și maraton extrem. Organizatorii celor două etape au fost județele Arad, care s-a ocupat de cursa de maraton cu lansare din localitatea Karlovy Vary, și județul Bihor, responsabil cu organizarea cursei de maraton extrem Nordhausen. În cadrul concursului de maraton Karlovy Vary au participat 9.332 de porumbei, aruncați în „luptă“ de cei 657 de columbofili din județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și Timiș. Surprinzător sau nu, podiumul acestei curse a fost câștigat în totalitate de către femele, dovedind, încă o dată, că în sportul columbofil nu există „sex slab“.

Florin Hanciu

Locul 1 a fost ocupat de o tânără porumbiță, cu seria 1161012-2022, ce îi aparține lui Florin Hanciu. „Din punctul meu de vedere, sezonul este abia la jumătatea lui. Însă, până în momentul de față, pot să spun că sunt mulțumit de evoluția păsărilor. Am început acest sezon cu 61 de porumbei, iar la etapa de maraton Karlovy Vary am angajat 24. Din punct de vedere al zborului, pot spune că nu a fost unul ușor, din pricina vremii foarte capricioase. Despre metodele de zbor și de pregătire pot să vă spun că joc la văduvie și că porumbei mei sunt văduvi de la a doua etapă din planul de zbor. Până atunci au crescut câte un pui fiecare. Ca origine, femela câștigătoare a fost reprodusă la mine în crescătorie, dintr-un mascul de fond de la Romulus Matei, iar mama ei este o fiică din «011», care este un mascul zburat de mine și care a obținut rezultate foarte bune la categoria Maraton. La mână, femela 1161012-2022 are niște calități fantastice. Din punctul meu de vedere, chiar așa consider că trebuie să arate un porumbel de maraton. Sper ca femela să confirme la următoarea etapă și să dovedească faptul că această victorie nu a fost o întâmplare“, a spus Florin Hanciu. Pe locul 2 s-a clasat porumbița cu seria 0543210-2021, al cărui proprietar este Mihaela Burciu, iar pe locul 3 a sosit yarliga Familiei Bucevschi, femela cu seria 1157119-2022.

Familia Bucevschi

În urma sosirilor bune ale păsărilor din echipa lor, Familia Bucevschi a triumfat în clasamentul Crescătorilor, clasând 3 dintre cei 5 porumbei angajați la etapă. „Sezonul 2023 a debutat destul de bine pentru noi, reușind chiar de la început să obținem locuri de top în clasamente, atât la Porumbei, cât și la Crescători. Acest lucru ne-a oferit încrederea să jucăm lotul de zbor etapă de etapă pentru a obține rezultate cât mai bune la categoria Crescători. Am început acest sezon cu un numeric de 50 de porumbei, jucați la văduvie. Aceștia cresc un pui în primăvară, apoi, înainte de primul concurs, sunt văduviți și ținuți așa până la ultima etapă din sezonul cu maturii. La zborul de Karlovy Vary au fost angajați cinci porumbei, cu un obiectiv bine stabilit, de a obține un loc bun la Crescători. Aceștia au fost selectați special pentru a mă ajuta să îmi ating obiectivul. A fost cu adevărat frumos ca trei din cei cinci angajați să reușească să claseze, obținând locurile 3, 31 și 867 pe concurs, dintr-un număr de 9.332 de porumbeii angajați. Aceasta etapa s-a dovedit a fi una destul de rapidă, lucru care a surprins pe toată lumea. În aceiași zi așteptam și voiajorii angajați la etapa de fond Tabor, cursă la care, de asemenea, am obținut locul 1 pe lansare. De fapt, concursul de fond nu era închis atunci când a apărut prima femelă de la maraton. Ea este și singura femelă cu sânge pur de maraton din crescătoria mea, fiind adusă de pui de la bunul meu prieten Lucian Mermezan, în urma unei colaborări. Următorul sosit în voliera mea de la acest maraton este o femelă reprodusă la mine, din porumbeii de bază ai volierei mele, fiind nepoată din reproducătorul meu de bază, mascul din care am obținut foarte mulți porumbei buni zburători, atât pe columbodroame, cât și în campionat, concurând bine de la viteză până la maraton. Tot ei m-au ajutat doi ani la rând să obțin și două cupe naționale la categoria Standard, unde calitățile fizice ale păsărilor sunt atent analizate de un comitet de arbitrare bine pregătit. Porumbeii au fost pregătiți pentru următoarea cursă de maraton să atingă același obiectiv, deși sunt conștient că un asemenea rezultat va fi greu de repetat, pentru că distanța va fi mai mare, condițiile de zbor vor fi diferite, numărul de crescători va fi mai mare și numărul porumbeilor participanți va fi mai mic. Însă obiectivul rămâne ocuparea unui loc bun la categoria Crescători“, a declarat Emanuel Bucevschi. Podiumul categoriei crescători al acestei etape a fost completat de către Mihaela Burciu, care a ocupat poziția secundă, și de tandemul Tănăsie & Carabaș, care a ocupat poziția a treia.

Ionuț Burcă și „The Player“

În schimb, dacă la cursa de la Karlovy Vary am avut un podium al femelelor, la cursa de maraton extrem Nordhausen, care a avut loc tot în data de 25 iunie, și care a adunat la start 408 crescători din județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și Timiș, care au îmbarcat 3.940 porumbei, primii trei zburători sosiți în clasamentul general au fost toți masculi. Câștigătorul etapei de a fost porumbelul lui Ionuț Burcă, masculul yarling cu seria 0600221-2022, pasăre care a împlinit recent 10 luni de viață, fiind o pasăre tardivă. „Sezonul columbofil a debutat bine, având în vedere problemele pe care le-am avut cu puii anul trecut. Mai exact, jumătate din lotul de pui a fost răpus de adenovirus, iar cei care au reușit să supraviețuiască au trecut și prin difterio-variolă, pentru că nu am putut să-i vaccinez din cauza adenovirusului. Iar după ce au scăpat de difterio-variolă au avut probleme cu clamidia. Un început foarte încurajator după o pauză de 8 ani, nu? Nu am putut să-i angajez la concursuri cu asociația și am ajuns să-i antrenez singur, prin luna decembrie. Chiar și așa, încă de la prima etapă din acest sezon, ei au venit în față și procentajul la clasări a fost bun, ținând cont de toți factorii. Am început sezonul cu un lot de 74 porumbei, plus 25 de rezerve. La etapa de extrem Nordhausen am angajat un lot foarte-foarte tânăr, format din 7 porumbei pentru că doar pe aceștia i-am avut disponibili. Mi-am dorit să particip, chiar dacă zburătorii mei erau eclozați undeva între finalul lunii iunie și sfârșitul lunii august, având doar 2 – 4 pene de pui schimbate. Etapa a fost una grea, cu vânt dinspre Nord, porumbeii fiind îmbarcați marți și lansați duminică. Ca origine, «The Player», câștigătorul de la Nordhausen, se trage din porumbei campioni. Tatăl este de la colegul Călin Sălășan, din Lipova, un mascul pe care l-am primit cadou în urma unui schimb de pui din campioni, și este reprodus din frate 100% cu loc 1 și 2 la etape de maraton, adică din locul 4 național Fond și 7 internațional Maraton, în pereche cu locul 3 național Fond Palmares 3 Ani, femelă oferită de mine lui Călin încă de pui. Tata lui «The Player» este un mascul foarte-foarte bun la mână. Am avut încredere în el. Mama lui «The Player» este achiziționată de pui de la Familia Lazăr, din Pâncota, având o super-origine, respectiv Familia Kipp (Purple Rose Junior x Rodeo Girl), 127 Arona Tenerife – Highway Lofs (Jan Aarden), Batemburg (New Laureaat x Witbuik’s Libelle), C& G. Koopman (Red Bullens). Arătă excelent la mână și este foarte bună reproducătoare. Din ea, cu un alt mascul, am zburat doi pui, frați de cuib, eclozați în luna ianuarie. După etapele de Viteză – Demifond, masculul Gold 3000680, cu inel de 2022, a zburat două etape de 630 kilometri, curse foarte grele, iar sora de cuib, Gold 2005775-2022, o cursă de 630 și una de 760 kilometri, în prezent fiind angajată și în echipă la Dresda Național – 830 kilometri. Sora de cuib a lui «The Player» a fost angajată și ea la Dresda Național. «The Player» este un porumbel perfect la mână. Este eclozat în 27 august 2022, are doar 10 luni și este campion la 1.000 kilometri aerieni, împotriva a aproximativ 4.000 porumbei. În primăvară am vrut să-l introduc direct la reproducție. Pentru mine este clar că are stofă de campion. Aș fi putut să-l las la reproducție sau să-l las să se maturizeze și să îl concurez sezonul viitor, dar m-am decis să îl joc acum. A fost un mare risc deoarece este foarte tânăr. Vin căldurile, vântul din față, începe «Sahara în Vestul sălbatic»… Însă, mă uit la el și îmi spune că poate. Pentru mine, «The Player» este revelația mea din acest sezon. Este unic și provine dintr-o super-familie. Îl aștept locul 1 la Stendal Național“, a transmis Ionuț Burcă. El a fost urmat, în clasamentul general, de către masculul seria 0081420-2021, al lui Florian Bront, în vreme ce, pe locul al treilea, s-a clasat porumbelul lui Adrian Morariu, masculul 0549780-2021.

Veteranul columbofil Ioan Dabu, în etate de 76 ani, a avut parte de o mare surpriză din partea zburătorilor lui, care au făcut un zbor excelent, obținând locul 1 Crescători pe întreaga lansare. La această etapă, Ioan Dabu a trimis 23 de voiajori, reușind să claseze 6. Cei doi porumbei de la echipă poartă în sânge linii de Van Der Wegen + Gerard Koopman și Marcel Braakhuis + A.P. Overwater, caracteristica lor principală fiind rezistența de care dau dovadă la cursele de distanță lungă. Podiumul categoriei a fost completat de către Familia Chereji, care a încheiat pe locul 2, și de Matei Pușcaș, care s-a clasat pe poziția a treia.

În același weekend „de foc“, județele Alba, Bistrița Năsăud, Cluj, Hunedoara, Mureș și Sibiu, din Provincia Transilvania, au participat la etapa de maraton Legnica, organizată de către județul Alba, care a adunat la start 2.286 de porumbei și 368 crescători. Și aici, ca și la cursa de Karlovy Vary, primele trei locuri pe lansare au fost câștigate numai de către femele. Iar zburătoarea care a reușit să învingă toată concurența a fost yarlinga cu seria 0292309-2022, al cărui proprietar este Andrei Ciungan, un clujean de 37 de ani, care locuiește în localitatea Viișoara.

Andrei Ciungan

„Fac parte din Clubul Câmpia Turzii din anul 2019, când m-am înscris ca și membru columbofil. Ca și linii de porumbei cultiv păsări de Aarden și Fabry, iar categoria mea preferată este maratonul extrem. Dețin șase perechi la matcă și reproduc anual în jur de 35-40 de pui. Metoda de zbor este naturalul deoarece consider că nu am destulă experiență pentru a zbura bine la văduvie. Anul acesta am început cu 35 de porumbei, iar la acest concurs îmbarcând 10 voiajori. În prezent, după prima etapă de maraton, mai am în volieră șapte păsări din lotul de zbor. Din pricina zonei grele, la noi pierderile sunt semnificative. Ca și rezultate, de exemplu, în anul 2022, am obținut locul 6 județean categoria As Maraton, cu femela seria 348698-2019, la un pas de a fi campion provincial, ea fiind singura femelă din Transilvania care a zburat patru maratoane în acel sezon, iar la acest concurs de maraton, Legnica, femela a sosit pe locul 24 pe lansare. Totuși, marea mea surpriză a fost că yarlinga cu seria 0292309-2022 a sosit prima pe concurs, fiind o pasăre tardivă, care încă mai are de schimbat două pene de pui. O voi concura în continuare și sper să reușească încă o minune și la următorul zbor de maraton“, a povestit Andrei Ciungan. Porumbița tandemului Pop C. & Burcă, femela cu seria 0664021-2020, s-a clasat pe locul 2 pe lansare, în timp ce pe locul 3 a sosit o altă tânără, cu seria 1057406-2022, pasăre ce aparține Familiei Ghereș.
Locul 1 al categoriei Crescători în clasamentul general a fost ocupat de către tandemul Sas și Rusu, echipă ce a trimis la acest zbor un lot de 10 cursieri, clasând 6 dintre aceștia. Tandemul Pop C. & Burcă a obținut și locul 2 al rubrici Crescători, în vreme ce pe locul al treilea a urcat Radu Furcă.

Zoltan Kiss

Județul Brașov a desfășurat, în data de 23 iunie, cursa de maraton Brno, la care au mai fost prezente județele Covasna și Harghita, cei 144 de columbofili participanți îmbarcând pentru acest zbor 651 de porumbei. Podiumul clasamentului general a fost ocupat tot de către un singur sex, de această dată zborul fiind dominant de către masculi. Locul 1 pe lansare a fost obținut de către un alt veteran columbofil, Zoltan Kiss, în etate de 78 ani, mascul său cu seria 0376309-2020 dovedindu-se a fi cel mai puternic și rapid voiajor din concurs. „Sezonul l-am început cu un lot de 59 de porumbei, iar, în prezent, mai am în volieră 25 dintre aceștia. La etapa de maraton Brno am trimis șapte voiajori, printre care și masculul 0376309-2020. Zborul s-a dovedit a fi unul foarte greu, păsările sosind cu viteze extrem de mici. 0376309-2020 a fost singurul porumbel din concurs care a reușit să sosească în prima zi. Viteza cu care a ajuns acasă a fost de 852 metri pe minut. Clasamentul acestei etape a ținut patru zile. Acest porumbel este reprodus din păsările ce se regăsesc în voliera mea de mai mult timp, el plecând la îmbarcare de pe ouă de 12 zile. Este de talie mijlocie, deține un penaj foarte mătăsos și o musculatură bogată și elastică. Îmi doresc ca pe data de 21 iulie să fie din nou în formă, pentru că va fi angajat iarăși la o cursă de maraton, de unde sper să se întoarcă cu încă o clasare bună“, a mărturisit Zoltan Kiss. Locul 2 pe lansare i-a revenit lui Arpad Balint, grație clasării masculului cu seria 0444723-2020, iar locul 3 lui Jozsef Balazs, prin sosirea porumbelului cu seria 0236632-2021.

Gheorghe Șendruc

Renumitul columbofil Gheorghe Șendruc obține din nou un rezultat excelent, revendicând locul 1 al rubricii Crescători în clasamentul general. „Am început anul columbofil cu un lot de 38 de porumbei, pe care i-am jucat la văduvie până la prima cursă de fond, după care au fost trecuți la natural. La etapa de Bruno am angajat nouă păsări, opt dintre ele de doi ani și unul de trei ani. Ceilalți cursieri de un an au mers, în continuare, la concursurile de fond. La această etapă de maraton Brno, pe care, din cauza distanței mici pe care am avut-o, eu o consider a fi tot un concurs de fond, am simțit că porumbeii sunt în formă bună și foarte bine pregătiți din toate punctele de vedere, capabili să obțină un rezultat frumos. Toți au plecat la îmbarcare de pe ouă de 15 zile. După încheierea concursului am reușit să strâng șapte porumbei din cei nouă angajați. Primul sosit, femela cu seria 0750144-2021, are ca tată un mascul achiziționat dintr-o licitație a lui Ivan Ivanov, ce are în pedigree ambii părinți campioni naționali de la Adrian Crăciunescu, din linii de Van Der Wegen, iar mama ei este de la bunul meu prieten Marian Gogoașe, femelă 50% tot Van Der Wegen, pe aceiași linie cu masculul de la Ivan Ivanov, și 50% Nicu Șiclovan. În sezonul 2022, la prima etapă de fond, femela a ocupat locul 3 pe lansare. Al doilea porumbel sosit în crescătorie are ca tată pe «747» – Maraton Palmares 3 ani, locul 2 Provincia Transilvania. Al treilea venit este fiu din «712», care a realizat norma la categoria Maraton Palmares, iar ca mamă pe «012», porumbiță cu 4 ani de Maraton Palmares. A patra pasăre clasată a fost a doua sosită de la echipă, femela cu seria 0750118-2021, ea fiind nepoată din «217», care a obținut locul 10 național Maraton Palmares și locul 2 Provincia Transilvania. Șase din cei șapte porumbei întorși din această cursă s-au clasat în clasamentul general, primii trei situându-se în primii 13 porumbei pe concurs. Acești cursieri sunt de talie mijlocie spre mică, au brațe foarte bune, musculatură elastică, iar la acest zbor toți erau la prima pană năpârlită“, a povestit Gheorghe Șendruc. Damian Dragoiu și Zoltan Szabo au fost ocupanții locurilor 2 și 3 ale clasamentului Crescători al acestei etape.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO