Tradiționalul Berlin Național, la start!

Tradițională etapă de maraton organizată de Asociaţia Columbofilă Bihor, Berlin Național, ajunge anul acesta la cea de-a noua ediție. Debutând în 2011, Berlin Național a evoluat o dată cu nivelul columbofil din România și a cunoscut în fiecare an o creștere a numărului de porumbei și crescători, astăzi fiind cea mai populară etapă a anului competițional.

Așa cum se cunoaște, etapele naționale sunt cele mai importante curse ale sezonului. În fiecare regiune, etapele naționale sunt tratate cu mare seriozitate și se bucură constant de cifre impresionante în rândul participanților. Berlin Național, clasicul zonei de Vest, este organizat de asociația columbofilă Bihor și are o distanță minimă de 900 de km la crescătorii din Satu-Mare. Punctul de lansare pentru Berlin Național este Stendal și pot participa crescători din toate județele din interiorul arcului carpatic. Cupa oferită câștigătorului concursului Berlin Național este una cu totul specială, fiind printre cele mai râvnite trofee la nivel național. În fiecare an, cupa oferită câștigătorului Berlin Național vine din Belgia, fiind comandată special producătorilor pentru această cursă. Și în acest sezon, Berlin Național va fi o etapă de proporții. Sunt stabilite deja toate detaliile pentru organizarea cursei, inclusiv premiile fiind deja hotărâte. Startul pentru Berlin Național se va da pe 30 iulie, când va începe procedura de îmbarcare. Pentru a putea participa cât mai mulți crescători, vor fi organizate șapte centre de îmbarcare, în cele mai importante orașe ale zonei de Vest. Astfel, crescătorii care doresc să participe pot merge pentru a-și îmbarca porumbeii în unul din următoarele orașe: Oradea, Caransebeș, Timișoara, Arad, Cluj-Napoca, Satu-Mare și Baia Mare, în acest sens fiind deja stabilite persoanele de contact și responsabilii de centre. Mai mult decât atât, asociațiile care doresc organizarea unui centru de îmbarcare pentru Berlin Național și îndeplinesc condițiile necesare, stipulate în Regulamentul Național Sportiv, pot trimite o solicitare pe adresa kernelu@gmail.com, urmând procedurile necesare înființării unui centru de îmbarcare. Nu în ultimul rând, premiile oferite la concursul Berlin Național sunt foarte importante. Marele trofeu, Cupa „Berlin Național”, va fi oferită locului 1 pe lansare. Locul 1 pe fiecare centru de îmbarcare va fi recompensat cu câte un sistem Topigeon, iar locurile 1, 2 și 3 porumbei și crescători vor primi câte o plachetă. Noutatea este premierea Berlin Interpares pe 2, 3, 4 și 5 ani, unde câștigătorii primelor 3 locuri vor primii câte o plachetă. De asemenea, CEST PHARMA, sponsor oficial al concursului, va oferi câștigătorilor câte un pachet cu produse columbofile. Unul dintre cele mai importante premii oferite la Berlin Național 2019 va fi o Dacia Logan, oferită columbofilului care va obține cel mai bun punctaj la echipă pe unul din clasamentele pe centru, zonă sau provincie. Costurile de participare la ediția din acest an a etapei Berlin sunt în valoare de 100 lei/crescător, indiferent de numărul de porumbei angajați, iar pentru a intra în cursa pentru câștigarea unei mașini Dacia Logan, trebuie achitată suma de 400 lei/crescător. De altfel, acest premiu nu va fi oferit decât dacă se vor înscrie minim 100 de crescători, care să achite taxa aferentă de 400 de lei. În cazul în care nu se vor aduna cei 100 de crescători, banii achitați de crescătorii deja înscriși vor fi returnați.

Visul oricărui crescător care participă la Berlin Național este câștigarea marelui premiu, în decursul anilor, câștigătorii locului 1 Național fiind din toate zonele țării. Sezonul precedent, Berlin Național a fost câștigat de tandemul Nicola+Dehelean din Lipova, Arad, participând nu mai puțin de 6656 porumbei și 829 de crescători. În 2017, unul din crescătorii cu cea mai mare distanță din concurs (1201 km), Lupu Asavei Constantin din Deheleni-Hilau, Iași, a câștigat locul 1 Național Berlin din 5714 de porumbei și 884 de crescători, în timp ediția din 2016 a etapei Berlin Național a fost câștigată de tandemul Curea+Dinu din Timișoara, într-o competiție formată din 5046 porumbei și 734 de crescători. Cu o astfel de varietate a câștigătorilor, Berlin Național este un concurs la care toți crescătorii au șanse reale de câștig. Cu siguranță, și în acest an se va păstra trendul ascendent din sezoanele trecute, iar competiția va fi iarăși una de nivel. Pentru mai multe detalii și alte informații utile puteți accesa site-ul http://berlin-national.ro/. De asemenea, persoanele de contact la care crescătorii pot apela pentru a-și anunța participarea sau pentru alte informații sunt: Oradea – Marius Tunduc – 0748240000, Caransebeș – Milcu Ion – 0733960056, Timișoara – Marian Ilie – 0745394101, Arad – Șiclovan Nicu – 0746165739, Cluj-Napoca – Vlad Boldea – 0756487124, Satu-Mare – Dani Tăut 0728287098. Succes tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO