Gala Naționalelor, un eveniment dedicat câştigătorilor etapelor Naţionale de Maraton

Gala Naționalelor, noul proiect de premiere al etapelor naționale inițiat de conducerea Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România, este evenimentul festiv care va deschide Expoziția Națională Columbofilă de la Brașov. Gala, premierea și banchetul vor avea loc vineri, 17 ianuarie 2020, începând cu arele 20:00, la sala de evenimente Kronwell.
După cum ați aflat, pentru a pune încă o dată în evidență importanța etapelor naționale și a celor mai buni porumbei și crescători care au participat la aceste concursuri, Federația Națională a pus bazele unui nou eveniment festiv, inclus în programul Expoziției Naționale. Gala Naționalelor, a cărei primă ediție va avea loc în premieră anul viitor, va fi primul eveniment din lista de manifestări dedicate Zilelor columbofiliei românești. Gala Naționalelor va include atât premierea, cât și o masă festivă, desfășurate în incinta sălii Kronwell din municipiul Brașov, vineri, 17 ianuarie 2020, începând cu orele 20:00.
Astfel, este pentru prima dată când porumbeii și crescătorii care excelează la concursurile naționale vor avea parte de un eveniment festiv aparte, dedicat exclusiv lor. Fiecare asociație organizatoare, cu concursul căreia se desfășoară una dintre etapele naționale (Berlin Național, Birzai Național, Praga Național, Izium Național, Tokmak Național, Madona Național, Stendal Național și Vilnius Național), va acorda câștigătorilor premiile stabilite pentru fiecare concurs național în parte. În cadrul Galei Naționalelor vor fi premiați primii trei porumbei și primii trei crescători de la fiecare etapă națională din clasamentul general, județean, zonal și pe fiecare centru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO