În crescatoria lui Ionel Mihuţ, din judelul Neamt, se naşte în anul 2020 masculul cu seria 2004809-2020, care, în anul 2021, este Campionul Național al Clubului Gold. „I-am zis Pfizer 4809 pentru că a reuşit să păcălească pandemia şi, prin rezultatele sale, m-a făcut să uit de ea“, explică Mihuţ numele inedit pe care l-a primit campionul său, un porumbel excepţional care a excelat la etapele de fond.
Ionel Mihuţ şi-a început activitatea columbofilă în anul 2011, iar, după numai un an, în crescătoria sa au început să apară primele rezultate notabile. Obţine un loc 1 din 7915 porumbei la un concurs de fond de 625 km și locul 3 judeţean, respectiv 25 naţional Fond Tineret. În anul 2013, trendul ascendent continuă: loc 1 judetean, respectiv 12 naţional As Fond Maturi. În 2016, a schimbat crescătoria și a schimbat și metoda de zbor: a renunţat la zborul la natural şi a adoptat metoda văduviei. Au urmat rezultate ca locul 10 național As Fond Tineret 2017 cu femela botezata „Strâmba” – 636051-2016, apoi locul 2 național Gold și locul 8 național Fond Tineret 2018 cu femela „Ascuțita” – 9004563-2017. Anul 2021 a fost apogeul carierei sale columbofile, an în care este fericitul caştigător al locului 1 Național Clubul Gold și 2 National Fond Tineret, plus locul 9 naţional AS Fond Tineret cu femela 525755-2020.
Un „jucător“ împătimit al Clubului Gold
„Înființarea Clubului Fond GOLD este un plus mare pentru columbofilii români. Este un mod de a stimula crescătorii, de a-i face să fie mai implicați. Atâta timp cât Clubul Fond Gold funcționează foarte bine, sunt sigur că la fel se va întâmpla și cu proaspăt lansatul Club Maraton GOLD, mai ales că la categoria „regină”, participarea e mult mai mare. La început, organizatorii au făcut în regulament niște modificări, care nu au fost cele mai bune, după cum s-a dovedit. Dar s-au remediat și acum totul e OK. Ba s-au mai făcut schimbări, dar în bine de data asta. Direcționarea unei părți din fondul de premiere, în funcție de numărul de inele achiziționate, către filialele județene și, mai nou, din anul următor, către fiecare centru, este cea mai bună măsură de a impulsiona cât mai mulți columbofili. Astfel, tot mai mulți crescători care participă la GOLD au șanse de câștig. Competiția este una corectă și transparentă atâta timp cât rezultatele sunt cele obținute în campionatul columbofil al FNCPR ( UFCR).
Încă de la primul premiu GOLD câștigat în 2018, mi-am propus să particip în continuare, an de an, mai ales ca mă simțeam motivat de câștigul financiar. Deci nu spiritul olimpic („important e să participi”) m-a motivat, ci bancul cu cel care vroia să câștige la loto, dar nu cumpăra bilet. Așa că eu „cumpăr bilete” în fiecare an. În 2020, un mascul de 2019 mi-a adus un premiu GOLD județean. Suficient cât să mă motiveze și mai mult. Și tot așa, an de an…“, a declarat Ion Mihuţ.
Crescătorul nemţean cumpără 30-40 de inele GOLD la fiecare început de sezon. Anul trecut, a ratat cel puțin un premiu pentru că „nu am inelat doi pui cu ce trebuia. În 2021 au obținut punctaje la Fond Tineret cu care aveam șanse reale la premiile pe țară. Ca atare, acum am cumpărat, din premiul GOLD, 50 de inele Fond Gold, pentru toți puii pe care îi consider de fond. Și am mai luat și 25 inele Maraton Gold. Că nu se știe de unde sare iepurele“.
Pfizer 4809, un „văduv“ cu voinţă şi ataşament
Tatăl campionului Pfizer 4809 este masculul cu seria 9010548-18, solzat, achiziționat de la Cătălin Bocăneț, este consangvin: provine din împerecherea fratelui de cuib al olimpicul la fond din anul 2018 și bunica lui. Mama este femela cu seria 21231-18, tot solzată, o combinație dintre un mascul original Vandenabeele şi o reproducătoare foarte bună, Vanbruaene x Limburg, de la renumiţii crescători Sucioaia + Senciuc. Femela a fost împrumutată pe perioada de reproducție 2020 și, încă o dată, se dovedește că norocul și inspirația au fiecare partea lor în ceea ce se întâmplă în voliera de reproducţie.
Tot lotul lui Mihuţ este zburat la văduvie, după ce porumbeii sunt lăsați să crească un pui la împerecherea de primăvară. Ei sunt lăsaţi să zboare afară de la începutul lunii martie, la început zburând de plăcere, fără a fi forţati. În luna aprilie, încep antrenamentele cu mașina personală, până la aproximativ 50-70 km, apoi merg la antrenamente cu mașina de club până încep concursurile oficiale. Porumbeii nu își văd perechile decât la sosirea de la concurs. În sezoanele anterioare, pe final, când crescatorul considera că porumbeii sunt cam „plictisiți” de văduvie, erau lasati împreună pentru ultimile 2-3 etape. Sezonul acesta, 2021, au fost ținut văduvi până la final și s-a dovedit că metoda a dat roade foarte bune. Masculul Pfizer 4809 nu avut poziție de cuib pentru motivare, văduv fiind, dar a demonstrat că are atașament mare pentru crescătorie și boxă. Ionel Mihuţ a declarat că porumbelul va concura și anul acesta, pentru că trebuie să arate că poate mai mult: „Va juca până la capăt, adică va mai zbura cel puţin încă un an. Numai aşa îşi poate demonstra valoarea şi poate accede printre reproducătorii mei“.
„E clar că suntem pe un drum bun, sper să continuăm şi în anii care vin“
Îngrijirea porumbeiilor în crescătoria Ionel Mihuţ, atât în sezon, cât şi în extrasezon, se desfăşoară după câteva coordonate definitorii, dar nu sunt caracterizate de stricteţe: „Între etape, cam o dată pe lună, fac câte un tratament preventiv 2-3 zile împotriva tricomonozei și pentru probleme respiratorii. Iarna, înainte de vaccinul pentru paramixoviroză, le fac tratamente preventive împotriva paraziților, tricomonozei și problemelor respiratorii. Nu folosesc produse doar de la o firmă, le alternez. Am folosit de la Romvac, Rohnfried, Belgavet, Beyers, Dr. Peeters… Unii spun că nu e bine să-i „droghezi” și nu le dau nimic, dar în condițiile în care cerințele sunt tot mai mari și concurența tot mai puternică, condiționarea și recuperarea porumbeilor trebuie să fie pe măsură. Și astea nu se fac doar cu încurajări și grăunțe. Unele produse chiar sunt necesare: electrolit, condiționator pentru „încărcare”. Cam toate firmele specializate pe produse pentru porumbei scot pe piata produse asemanatoare atât de condiţionare, cât şi de recuperare. Efectul e cam acelaşi. Am folosit, în sezoane diferite, electrolit de la Belga Vet, de la Rohnfried, de la Beyers….și-au făcut treaba cam la fel. Am folosit pentru recuperare Recovery de la Beyers, K+K Protein de la Rohnfried, Immunol de la Tollisan.
Toate au fost la fel de bune. Important este să le dai când și cât trebuie. Și cel mai important, mâncare de calitate. Nu spun neapărat scumpă, dar să fie mâncare la sac bună, cu cât mai multe tipuri de semințe pe care să le consume porumbelul cu plăcere. Am mai întâlnit sortimente de mâncare la care unele tipuri de semințre rămâneau în hrănitoare, acestea sunt de evitat. Folosesc destul de des ulei de usturoi, drojdie de bere, probiotic si grit, fără discuție”.
Ionel Mihuţ recunoaşte că, în prezent, columbofilia românească se află pe un trend ascendent fără precedent, chiar dacă, susţine el, „ar trebui să nu mai modificăm regulamentele atât de des“. „An de an apar crescători noi, tineri, talentaţi, tehnologia în domeniu progresează, campionatul e din ce în ce mai puternic, materialul genetic este tot mai bun, iar rezultatele porumbeilor din România ne situează foarte bine și pe planul columbofil extern. E clar că suntem pe un drum bun, pe care sper să continuăm şi în anii care vin“, a conchis Ionel Mihuţ.
Pentru a viziona un video-reportaj realizat de echipa racingpigeons.ro în voliera lui Ionel Mihuţ, daţi click pe linkul de mai jos:
Lasă un răspuns