Evoluţia înseamnă schimbare. Acest lucru este o realitate care, deşi poate dificilă de acceptat uneori, nu poate fi negată. Vedem asta în fiecare aspect al vieţii, indiferent despre ce domeniu vorbim. Iar sportul nu face nici el excepţie. Este suficient să privim la fotbal, acolo unde schimbările decise de UEFA de-a lungul anilor au făcut din Champions League cea mai importantă şi urmărită competiţie din lumea balonului rotund.
Taman din acest motiv Uniunea Naţională a Columbofililor din România – Columba a decis ca, începând cu sezonul 2024, să vină cu o serie de ajustări pentru cea mai importantă competiţie cu premii în bani din sportul columbofil românesc – Clubul GOLD. În primul rând, modificările aduse de organizatori sunt menite să aducă mai multă echitate acestei competiţii, creând condiţii egale pentru toţi jucătorii, indiferent de regiune ori judeţul din care participă. În al doilea rând, se încearcă o simplificare a competiţiei prin eliminarea confuziilor generate de introducerea a două tipuri de inele Gold. În plus, vor exista modificări şi în ceea ce priveşte formula de calcul pentru premierea porumbeilor, dar şi a criteriilor de acordare a premiilor naţionale.
Iată, aşadar, care vor fi schimbările ce se vor aplica Clubului GOLD din sezonul 2024:
„La propunerea domnului Daniel Marta, începând cu anul 2024, inelele «GOLD», pentru categoriile fond, maraton și extrem, vor avea o singură serie, cu precizarea că, asociațiile județene vor nominaliza în planul de zbor 7 etape – fond, maraton sau extrem – dintre care, obligatoriu, 3 etape de maraton sau extrem.
Formula de calcul pentru premierea porumbeilor va fi următoarea:
– punctajul cumulat din 3 etape, indiferent de categorie (fond, maraton, extrem), după următoarea formulă: locul în clasament, înmulțit cu 1.000 și împărțit la numărul de inele cumpărate pe fiecare județ;
– la nivel național, vor fi premiați primii 10 porumbei, cu punctajele cele mai bune;
– în primii 10 porumbei premiați la nivel național nu se vor mai premia porumbeii de pe locul 1 pe fiecare provincie“.
Lasă un răspuns