Prestație remarcabilă a columbofililor români în finala Derby Arona Tenerife 2019

În mediul select al columbodroamelor renumite la nivel mondial, columbofilii români își fac din ce în ce mai simțită prezența, însoțiți de rezultate tot mai importante. Nu puține au fost performanțele remarcabile obținute de columbofilii noștri în cadrul acestor columbodroame, printre acestea numărându-se inclusiv victorii absolute înregistrate în cursele finale.

Unul dintre cele mai importante și mai căutate columbodroame din această categorie este și foarte cunoscutul Derby Internacional Arona Tenerife. La finala din acest an, ce a avut loc cu doar câteva zile în urmă, România a fost reprezentată de 15 porumbei, din totalul de 309 porumbei îmbarcați pentru cursa finală. Așa cum era de așteptat, concurenții români au făcut și de această dată o figură frumoasă. După ce au fost eliberați la ora 08:00, primii porumbei au ajuns în columbodrom la ora 11:53:24, într-un interval de doar 23 de secunde fiind înregistrați 23 de porumbei. Cu doar un minut și câteva secunde după primele sosiri, a fost constatat și primul porumbel care a zburat sub drapelul țării noastre și care s-a clasat, astfel, pe locul 26. El aparține crescătorului Viorel Gah și a reușit prin această sosire cea mai bună clasare a unui porumbel român în ediția din anul 2019 a finalei Arona Tenerife, ediție care a fost câștigată de data aceasta de Team Torysa din Slovacia. Un alt porumbel românesc sosit în cadrul finalei aparține crescătorului Viorel Stetco și a fost înregistrat pe locul 42, după 5 ore și 24 de minute petrecute în zbor. Au urmat încă două sosiri ale porumbeilor columbofililor români, cu clasări pe locurile 44 și 45, înregistrând nu mai puțin de patru prezențe românești în primii 50 de porumbei sosiți în finală. Team Hermeneanu Brothers și Team Cîrciumaru&Bogdan sunt proprietarii celor doi porumbei, cel de al doilea tandem participând în premieră la acest tip de concursuri. „Am trimis, împreună cu tandemul meu, o echipă de 10 porumbei, fiind prima dată când experimentăm și acest tip de competiție. Dintre aceștia, au mai rămas doi porumbei până în semifinală, etapă de la care a sosit doar unul singur, cel care a participat și la finală. Pentru mine, personal, a fost o provocare. Am participat cu pui reproduși din porumbeii mei, cu care particip în campionatul columbofil național, eu neavând porumbei de columbodrom. Pot spune că sunt mulțumit cu acest rezultat, pentru că au ajuns puțini porumbei în finală și mai ales pentru că porumbeii mei nu sunt selectați pentru condiții de columbodrom, iar cursele de aici sunt foarte dificile. Anul acesta o să mai participăm și la columbodroame din România, pentru care am achitat deja prețul pentru câteva echipe”, ne-a declarat Adrian Cîrciumaru, unul dintre columbofilii care compun tandemul Cîrciumaru&Bogdan. Ultimul porumbel al unui columbofil român sosit până în acest moment în finală aparține crescătorului Marius Iulian Sepciuc, un columbofil obișnuit cu participările la acest tip de competiții, porumbelul său clasându-se pe locul 89 din cei 91 de porumbei sosiți până acum. „Particip de câțiva ani buni la acest columbodrom, dar și la alte columbodroame din lume și chiar din România. Anul acesta am trimis în Tenerife o echipă de șase porumbei, dintre care trei nu au reușit, din păcate, să se acomodeze. Dintre cei trei care au rămas, doi au participat la finală, până acum sosind unul singur. Este un columbodrom cu etape foarte grele, cum a fost și semifinala de anul acesta, când s-au pierdut foarte mulți porumbei. Pentru viitor, îmi propun să particip în continuare cu cel puțin o echipă, atât în Tenerife, cât și la alte columbodroame renumite din lume și din România”, a precizat crescătorul Marius Iulian Sepciuc.
Încheind, așadar, lista porumbeilor români sosiți până în momentul de față în cadrul finalei, porumbelulul lui Marius Sepciuc este cel de al cincelea porumbel român înregistrat până acum, după trei zile de la lansare. Astfel, și în acest an, crescătorii români au avut o prestație reușită la unul dintre cele mai titrate columbodroame ale lumii. Cu pași mici, dar siguri, cu prezențe în fiecare an în finalele acestor columbodroame și cu rezultate spectaculoase înregistrate până acum, columbofilii români axați pe acest tip de competiție sunt niște competitori tot mai redutabili, dând tonul dezvoltării sportului columbofil în sistemul one loft race și în țara noastră.
http://www.derbyatlantic.com/resultadosderby2019/raceMI201932901.htm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO