Felul în care trebuie să arate un porumbel, calitățile fizice necesare performanţei, care este raportul dintre fizicul unui porumbel și rezultatele obținute, sunt incertitudini la care aproape orice columbofil caută răspunsuri. Aceste necunoscute sporesc, mai cu seamă, atunci când vine vorba de porumbeii de maraton. Capabili să găsească drumul până în crescătorie de la distanțe foarte mari, porumbeii de maraton trebuie să fie o îmbinație perfectă de calități fizice, inteligență nativă și rezistență la efort de lungă durată „cultivată“ de columbifili. Cum aproape nimic nu este insurmontabil, mai ales în columbofilie, unde întâlnim la tot pasul excepții de la regulă, nu putem spune că există niște criterii absolute în funcție de care sunt descriși fizic porumbeii de maraton. Dar, cu toate acestea, așa cum se va vedea în continuarea acestui material, columbofilii români cu rezultate la categoria Maraton sunt capabili să evidențieze anumite calități proprii doar porumbeilor de maraton.

Moise Dinu este unul dintre cei mai renumiți maratoniști din România, multiplu campion național și unul dintre cei mai constanți crescători din țara noastră. În viziunea sa, porumbelul de maraton este construit pe următoarele șabloane: „În primul rând are nevoie de o origine foarte bună, ceea ce poartă genetic în spate un porumbel fiind extrem de important. Vorbind strict de cum arată fizic, porumbelul de maraton este de talie mijlocie, cu un stern puțin mai lăsat. Este foarte important sternul, deoarece cu cât este mai lăsat, cu atât înseamnă că organele porumbelului sunt mai mari, iar organele sunt „motorul” porumbelului. Aripa trebuie să fie foarte bine legată, cu ultimele patru pene mai subțiri și foarte bine ventilate. Eu, personal, consider că brațul nu este foarte important, pentru că am avut porumbel cu rezultate foarte bune deși avea un braț ceva mai lung. Alte caracteristici ale porumbelului de maraton ar mai fi un spate puternic, gâtul destul de impunător și un cap care să exprime inteligență. Dar, teoriile sunt teorii, mult mai importantă este performanța! Spun asta pentru că am văzut foarte mulți porumbei foarte buni de maraton care nu aveau neapărat un fizic excepțional sau conform teoriilor”.

Daniel Cobzaru: „Talia preferată este mijlocie spre mică“
Din aceeași categorie de foarte buni crescători de porumbei de maraton din țara noastră face parte și Daniel Cobzaru din Galați. Foarte cunoscut pentru rezultatele sale la nivel național, dar și pentru referințele de calitate la fel de numeroase, Daniel Cobzaru se poate lăuda cu o adevărată familie de maratoniști. Din punctul său de vedere, porumbelul de maraton poate fi caracterizat astfel: „În general, porumbelul de maraton nu trebuie să fie încărcat cu „balast”. Talia preferată este mijlociu spre mic, dar chiar dacă este puțin mai mare, să nu aibă balast, adică să nu fie un porumbel greu, ci dimpotrivă, să fie foarte ușor. E adevărat că brațul trebuie să fie foarte scurt, astfel încât să nu intre prea ușor degetul sub el. Mai departe, musculatura trebuie să fie foarte elastică, moale. În rest, ce pot spune?! Am văzut foarte mulți campioni la maraton care arătau în feluri diferite. În obținerea rezultatelor sunt implicate mai multe aspecte, dar eu cred că diferența, cu adevărat, o face crescătorul, nu neapărat felul în care arată un porumbel”.

Florin Cioacă: „Trebuie să știm foarte bine ce înseamnă un braț scurt sau lung“
Un alt nume important în columbofilia românească este crescătorul Florin Cioacă din Amărăști, județul Dolj. Câștigătorul multor locuri întâi la nivel național și provincial, Florin Cioacă este creatorul unei adevărate familii de porumbei capabili de performanță la etapele de distanță, atât pe vechea rută de zbor spre Polonia, cât și pe actuala rută, spre Ucraina. Pentru Florin Cioacă, porumbelul ideal de maraton, în privința calităților fizice, se încadrează în următoarele coordonate: „În zona noastră, zonă cu temperaturi destul de ridicate în perioada când au loc concursurile de maraton și cu vânt din față, porumbelul de maraton este un porumbel de talie mijlocie spre mică, cu musculatură elastică și cu un penaj mătăsos, foarte bine echilibrat și ușor. În legătură cu aripa, eu încerc să selectez și să lucrez în crescătoria mea porumbeii cu aripa suplă, cu pene înguste și elastice și foarte bine ventilate la vârf. În ceea ce privește brațul, bineînțeles că ideal este un braț scurt, puternic, însă, aici pot apărea discuții pentru că trebuie să știm foarte bine ce înseamnă un braț scurt sau lung, trebuie să sesizăm foarte bine diferența. Cam așa văd eu porumbelul de maraton, prin porumbel de maraton înțelegând nu numai porumbei capabili să vină de la anumite distanțe, ci cei care reușesc să sosească acasă pe orice tip de vreme, de vânt și de la etapele ușoare sau foarte dificile”.
Analizând cu atenţie cele trei opinii ale unor columbofili cu experienţă bogată în zborurile de Maraton, câteva lucruri se desprind cu claritate şi pot fi considerate reguli. Primul „numitor“ comun îl reprezintă talia, una mijlocie spre mică, al doilea este „braţul scurt“, deşi aici pot exista excepţii mai numeroase, iar cel de-al treilea îl constituie o musculatură „moale“ şi „elastică“. Totuşi, în cele mai multe cazuri, diferenţa o face crescătorul!