Importanța antrenamentelor la începutul sezonului pentru porumbeii de viteză-demifond

În termeni columbofili, luna aprilie este luna ultimelor pregătiri înainte de a începe noul sezon de concursuri. Porumbeii din lotul de zbor sunt deja afară și își recuperează condiția fizică după perioada de odihnă pe care au avut-o pe timpul iernii. Pe final, este și scurta perioadă de reproducție dinaintea sezonului, iar porumbeii sunt pregătiți ușor, ușor pentru acomodarea cu metoda de zbor după care vor fi concurați, mai ales cei care vor zbura la văduvie. Din aceeași categorie a pregătirilor pentru sezon fac parte și antrenamentele individuale, pe care majoritatea crescătorilor le fac, folosindu-se de mijloacele proprii de transport. Având ca prim scop reobișnuirea porumbeilor cu orientarea spre crescătorie, dar și acumularea condiției fizice, antrenamentele făcute înainte de sezon diferă de la un crescător la altul, fie că ne referim aici la distanța de la care încep sau se termină, la felul în care porumbeii sunt lansați sau la numărul de antrenamente pe care fiecare crescător le face cu porumbeii săi. Având în vedere toate aceste aspecte, în materialul de azi ne-am propus să prezentăm cum fac aceste antrenamente câțiva crescători români cu rezultate deosebite, în special, la etapele scurte și la cursele de o zi.

Cunoscuții crescători Simion Emil și Stelian Dumitran, din București, formează unul dintre cele mai puternice tandem-uri din țară, cu rezultate remarcabile la nivel național la categoria Demifond, de altfel, categoria preferată a celor doi columbofili. Pentru ei, antrenamentele dinaintea sezonului competițional sunt deosebit de importante, în special, datorită faptului că puii reproduși de cei doi crescători nu sunt zburați în anul nașterii: „Noi avem o metodă ușor diferită când vine vorba de pui și mă refer la faptul că nu îi zburăm la etapele din toamnă. Ca atare, încercăm atât cât reușim, să facem mai multe antrenamente înainte de sezon, în special pentru orientarea porumbeilor. Atunci când timpul și vremea ne permit, facem undeva în jur de 8-10 antrenamente cu porumbeii noștri și încercăm să ajungem cu aceștia până la locul de lansare al primei etape sau măcar la distanța primei etape. Începem de la aproximativ 10 km și creștem progresiv distanța, adică 10, 15, 20, 35, 45, 60, 80 și 100 de km. La fel, în funcție de cum ne permit timpul și vremea, încercăm să repetăm antrenamentele de la peste 45 de km, însă, nu întotdeauna reușim. Porumbeii sunt lansați cât de devreme posibil, de exemplu, pe timp de vară, undeva la orele 6-7 sunt deja pe drumul de întoarcere către casă. Legat de felul în care lansăm porumbeii de la aceste antrenamente, ei sunt eliberați fie în lansări comune, fie pe echipe de câte 5-6 porumbei”, ne-a explicat Stelian Dumitran.

Pîslă Daniel: „Unul dintre beneficiile antrenamentelor este că porumbeii sunt feriți de rupturi musculare”

Rezultatele obținute în ultimele sezoane de crescătorul Pîslă Daniel din Reșița, printre care titlul de „Crescătorul anului” în 2018, fac din acesta unul dintre cei mai importanți columbofili români la ora actuală. Pentru a fi pregătiți așa cum trebuie pentru sezon, porumbeii crescătorului din Caraș-Severin trec printr-o serie numeroasă de antrenamente: „Încerc să fac cât de multe antrenamente am posibilitatea, undeva în jur de 20, dar numărul acestora depinde și de vreme și de timpul pe care îl am. De regulă, încep de la 5 km și măresc distanța la fiecare antrenament cu câte 10 km, până ajung, de preferat, la locația primei etape. La fel, dacă am posibilitatea, duc porumbeii la antrenament zilnic, deoarece este foarte important ca ei să se înalțe de la locul lansării, să se orienteze spre crescătorie și să vină de la astfel de antrenamente, chiar dacă de cele mai multe ori nu fac decât câteva minute în zbor. De asemenea, antrenamentele dinainte de sezon sunt importante pentru condiția fizică a porumbeilor și îi feresc de eventualele rupturi musculare, care apar în cazul în care porumbeii sunt lansați direct de la distanțe mari”, a exemplificat crescătorul.

Liviu Plăvițu: „Antrenamentele sunt făcute obligatoriu pe ruta de zbor!”

În aceeași zonă a țării concurează un alt crescător important, ale cărui rezultate sunt demne de luat în seamă. Liviu Plăvițu, din Severin, este președintele asociației columbofile din Mehedinți și reușește an de an să facă parte dintre premiații de la finalul sezonului de concursuri. Pentru el, antrenamentele făcute cu porumbeii înainte de sezon au triplu scop: „După ce porumbeii au fost eliberați după perioada de repaos din timpul iernii, în momentul în care încep să zboare la dispariție, e semn că sunt pregătiți de antrenamente. Încep de la distanța de 7 km aerieni, apoi încă două antrenamente de la 11 și 15 km. Din aceste locații, porumbeii sunt lansați minim de două ori, uneori și de trei ori și, dacă se poate, în zile consecutive. După aceste antrenamente, îi lansez de două sau de trei ori de la distanța de 35 de km aerieni. Urmează încă un antrenament de la 75 de km aerieni, iar înainte cu două zile de prima etapă, porumbeii sunt lansați de la 35 de km. După ce ajung acasă, nu se mai antrenează în jurul crescătoriei, ci stau închiși până când sunt îmbarcați la prima etapă. Trebuie să menționez că antrenamentele despre care am vorbit sunt făcute exclusiv pe ruta de zbor și, personal, consider că au mai multe scopuri. În primul rând, porumbeii fac condiție fizică. Apoi, sunt obișnuiți cu prinderea de către crescător, cu transportul, cu lăzile de transport, într-un cuvânt, se dresează, se obișnuiesc pentru când vor fi prinși și îmbarcați pentru etape. Și, cel mai important dintre acestea, porumbeii sunt familiarizați cu zona din jurul crescătoriei. Asta îi ajută foarte mult când sosesc de la etape. În momentul în care ajung aproape de crescătorie și cunosc zona, își dau seama că mai au foarte puțin până să ajungă și trag mult mai tare până acasă”.

Lazin Darian: „Avem nevoie de porumbei în formă cu o săptămână înainte de prima etapă!”

Un alt tandem de succes din România este format din crescătorii Lazin Darian și Vlașin Petru, columbofili care activează cu frumoase rezultate în cadrul asociației columbofile din județul Maramureș. Printre cele mai importante rezultate ale lor putem enumera Locul 1 Provincial Viteză Maturi și Locul 1 Provincial Demifond Maturi în 2017, în cadrul Provinciei de Vest. Așa cum era de așteptat, cei doi crescători au un plan de antrenamente înainte de fiecare sezon foarte bine stabilit, pe care încearcă să îl îndeplinească cu strictețe. „Antrenamentele pe care noi le facem încep treptat, de la distanța de 5 km până ajungem la 150 de km, iar fiecare antrenament este repetat de minim două ori. Deși poate părea că facem multe antrenamente până la prima etapă, ele sunt foarte importante. Cum noi urmărim categoriile viteză și demifond, avem nevoie de porumbei deja în formă la primele etape. Cu cât faci mai multe astfel de antrenamente, cu atât mai repede vor intra porumbeii în formă și poți obține rezultate de la primele etape, când te ajută și numărul mare de porumbei”, ne-a declarat Darian Lazin.

Analizând cele spuse de crescătorii amintiţi, putem observa că maniera de antrenare a porumbeilor înainte de sezon este, oarecum, asemănătoare. Înțelegem, de asemenea, scopul pentru care sunt făcute și importanța pe care o au, faptul că nici unul dintre ei nu își trimite porumbeii direct la prima etapă de zbor sau la antrenamentele organizate de asociație, ci fiecare depune un efort considerabil pentru a își reacomoda porumbeii cu zborul și, în felul acesta, să crească randamentul lor în sezon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO