Familia Lazăr și Tandemul „Hanciu&Olar” încep perfect sezonul cu puii în Arad și Timiș

La prima etapă din această toamnă din județul Arad, organizată pentru pui, familia Lazăr, din localitatea Ineu, ocupă primele opt locuri pe lansare, cu un total de 13 apariții în primele 16 locuri. Pentru ca totul să fie perfect, tot familia Lazăr câștigă și primul loc în clasamentul crescătorilor. În aceeași zonă, dar în județul Timiș, Florin Hanciu este cel care domină primele două concursuri desfășurate până acum în această asociație. Columbofilul din Chișoda, care concurează sub titulatura „Hanciu&Olar”, a câștigat tot primele opt locuri la prima etapă, iar la etapa a doua, Florin Hanciu se clasează pe locurile 1,3,4,5,6,7,8,9,10 etc. pe lansare, plus primul loc la crescători.

Primul concurs pentru pui din acest an organizat în Asociația Columbofilă Arad a avut loc pe 14 august, cu lansare din localitatea Kecskemet, ceea ce a însemnat că porumbeii au avut de zburat distanțe cuprinse între 140 și 190 km. La etapă au fost îmbarcați 4.356 porumbei, luând parte 83 de columbofili. La prima etapă din Timiș, cu lansare din localitatea Kunszallas (100-170 km), au participat 2.063 porumbei și 37 de columbofili. Pentru al doilea concurs din această asociație, porumbeii au fost lansați din Kecskemet, iar participarea a fost de 1.944 porumbei și 38 columbofili.

Familia Lazăr câștigă detașat prima etapă cu puii din 2021

Pentru a participa la concursurile cu porumbei, Simon Lazăr, din Ineu, este ajutat de soția sa. Din acest motiv, titulatura de concurs este „Familia Lazăr” (foto dreapta). Actualul sezon cu puii a început perfect pentru aceștia, asta după ce la primul concurs, împreună, au reușit să câștige primele opt locuri pe lansare și primul loc la crescători. Pentru Familia Lazăr, etapa a avut 164 km, iar toți cei opt porumbei au sosit în același timp, fiind înregistrați în doar două secunde. Între aceștia s-au aflat și doi pui nominalizați pentru echipă, clasări care le-au adus și primul loc la crescători. „Participăm din 2016 la concursurile cu porumbeii, dar doar în ultimii doi ani am zburat și la maturi, și la pui. Pentru acest an am reprodus 150 de pui, dintre care 50 au fost trimiși la columbodroame, iar 100 au fost opriți pentru a îi concura în campionat. Primele două serii au fost ținute și la întuneric, imediat după înțărcare, până undeva în luna iunie. Înainte de a începe sezonul cu ei, puii au fost duși la cinci antrenamente de 40 de km și apoi au participat și la antrenamentele făcute cu mașina asociației. Pentru hrănire folosim amestecuri de hrană de la Ioan Feștilă și Versele Laga”, a precizat Simon Lazăr. Amintim faptul că Familia Lazăr a participat la această etapă cu 93 de pui, dintre care 72 au clasat.

Florin Hanciu domină începutul de sezon în Timiș

Florin Hanciu ne-a obișnuit deja să fie un concurent foarte puternic la etapele cu puii și nu numai. Sezonul acesta, din care s-au desfășurat deja două concursuri, Florin Hanciu a câștigat de fiecare dată primul sau, mai bine spus, primele locuri pe lansare, iar la etapa a doua a ocupat inclusiv primul loc la crescători. Astfel, la prima etapă (163 km), Florin Hanciu ocupă primele opt locuri, clasând 42 de porumbei din cei 99 angajați. La etapa a doua, în schimb, același columbofil câștigă locurile 1,3,4,5,6,7,8,9,10,11,14,19,20 etc. și locul întâi la crescători, cu 52 de porumbei clasați din 71 angajați. Cele două concursuri s-au desfășurat pe 14, respectiv 21 august. „Am început sezonul cu 100 de pui, pe care îi concurez cât se poate de natural. Nu îi țin la întuneric, nu îi împerechez și nu îi motivez în niciun fel. Obiectivul meu este să selectez puii pentru viitoarele concursuri de maraton, pentru că aceasta este principala categorie la care particip. Toți puii mei trebuie să zboare cele 10 concursuri din planul de zbor, adică inclusiv etapa de fond. Folosesc mai multe amestecuri de concurs de la Beyers, iar de antrenat, în afară de antrenamentele de acasă, îi duc doar dacă este nevoie. Analizez cum arată musculatura și cum se prezintă ei, în general, iar dacă decid că au nevoie, prefer să îi duc la două sau trei antrenamente mai scurte, de 45 km”, a explicat Florin Hanciu (foto stânga).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO