Fond Maturi 2021, o categorie dominată de crescătorii din judeţul Olt

Continuăm demersul nostru de promovare a porumbeilor și columbofililor de pe podiumul național în sezonul 2021 și abordăm azi prima dintre categoriile de distanță, categoria Fond, secțiunea dedicată porumbeilor maturi. Aici întâlnim o situație de-a dreptul inedită și anume faptul că atât campionul, cât și vicecampionul categoriei provin din aceeași asociație. În același timp, locul 3 național este ocupat de un columbofil care demontrează că visurile pot deveni realitate și că acest sport îi răsplătește pe cei care au curajul să nu se dea bătuți.

Cel puțin în ultimii ani, Asociația Columbofilă Olt furnizează constant campioni naționali la diferitele categorii competiționale. Însă, poate cu atât mai mult, în sezonul 2021 columbofilii olteni își demontrează capacitățile, astfel că îi regăsim pe podiumul național la aproape toate categoriile. Este și cazul categoriei Fond Maturi, unde pe locul 1 național se poziționează Cătălin Nițu, urmat îndeaproape de Cristian Lemnaru. Așa cum se cunoaște, ambii sunt columbofili de bază ai Oltului, cu destule trofee naționale în palmares. Eugen Silivestru din Asociaţia Judeţeană Ialomiţa este cel de-al treilea columbofil care va ridica un trofeu național la Fond Maturi, completând podiumul național, deși provine dintr-o asociație cu numeric redus de porumbei și columbofili.

Cătălin Nițu (OT), din nou pe podiumul național

Deși sunt câteva sezoane de la ultima apariție pe podiumul național, Cătălin Nițu revine răsunător în sezonul 2021 în prim-planul columbofiliei naționale, câștigând una dintre cele mai râvnite categorii. Acesta și-a adjudecat locul 1 național Fond Maturi 2021, cu doar 2,88 puncte de penalizare, după ce masculul RO-18-9006751 a clasat foarte bine la trei dintre etapele de fond la care a fost angajat. La două dintre aceste concursuri a obținut locul al doilea pe toată lansarea, la distanța de 660 km, din 4.731 porumbei, respectiv 2.460 porumbei. Foarte bine a punctat și la prima etapă de fond a sezonului, acolo unde s-a clasat pe locul 18 din 10.905 porumbei. „Este un porumbel care provine din zburătorii foarte buni ai lui Matei Romulus. A concurat bine și până acum, ca tânăr realizând norma Fond Gold, iar la doi ani a făcut norma la As Fond. Porumbeii au concurat văduvi tot sezonul. I-am separat cu două săptămâni înainte de primul concurs de viteză și au rămas așa până la final. Am folosit un mix de mâncare făcut din mai multe sortimente de la Versele Laga, Vanrobaeys și Beyers, iar la recuperare am folosit electroliți, la care mai adăugam miere. După primul fond am început să îi duc și la câte un antrenament cu mașina, de aproximativ 50 de km, la care, în funcție de caz, se puteau și vedea, dar asta mai pe finalul sezonului. De exemplu, campionul și-a văzut femela înainte de fondul al patrulea și nu a venit grozav”, a detaliat Cătălin Nițu.

Cristian Lemnaru (OT), vicecampion național Fond Maturi 2021

Nu doar locul 1 național, ci și locul 3 național este ocupat tot de un mascul. Dar, între cei doi, „și-a făcut loc” femela RO-18-0538007 a cunoscutului columbofil oltean Cristian Lemnaru. Aceasta a obținut un coeficient de 3,96 puncte de penalizare și putem spune că a concurat „umăr la umăr” cu campionul lui Cătălin Nițu. De exemplu, la același concurs de Mykolaiv din 24 iulie, la care au participat 2.460 de porumbei și la care masculul lui Cătălin Nițu a ocupat locul al doilea pe lansare, vicecampioana lui Cristian Lemnaru a fost cea care a ocupat prima poziție pe tot concursul. Practic, aceasta a fost etapa cu care a și încheiat norma, deoarece înainte de acest concurs se clasase pe locurile 5 din 8.103 porumbei și 11 din 3.751 porumbei și avea deja un punctaj foarte bun. „Femela este soră bună cu masculul care anul trecut a obținut locul 2 național la categoria H și soră de mamă cu vicecampionul de anul acesta de la categoria General Maturi. Pe partea tatălui este strănepoată din Yvan, celebrul porumbel al familiei Herbots, iar mama femelei este reprodusă dintr-un nepot al lui Hary, porumbelul lui Jan Hooymans, și Dolce Vita, femela mea cu două cupe naționale câștigate. A concurat la văduvie, după ce a reprodus și a crescut un pui și a depus și a doua serie de ouă. Asta înseamnă că am separat porumbeii cu două săptămâni înainte de primul fond. Folosesc mâncare de la Versele Laga, amestecurile Gerry, Energy și Superstar și un program de pregătire și recuperare bazat pe suplimente Rohnfried. Între etape am făcut câte un antrenament de 50 de km, la care văduvii nu s-au întânit. Însă, acestei femele i-am oprit masculul acasă după al doilea fond. Vreau să mai adaug că face parte dintr-o familie de porumbei foarte buni, mama sa reproducându-mi trei porumbei de top 3 național în doi ani, cu doi masculi diferiți”, a explicat Cristian Lemnaru. De asemenea, amintim faptul că aceeași femelă ocupă și locul 3 național la categoria Fond Palmares 2021.

Eugen Silivestu (IL) câștigă o cupă națională în una dintre cele mai mici asociații din țară

Pentru că sunt puțini crescători activi în județ, conducerea Asociației Columbofile Ialomița a hotărât ca în sezonul 2021 etapele de fond să se desfășoare în protocol cu Asociațiile Constanța și Călărași. În aceste condiții, la primul concurs de fond au participat 199 de columbofili și 5.337 porumbei, cifre care „prezentau” mai multă încredere pentru participanți. Este și cazul lui Eugen Silivestru, din Ialomița, care a obținut în sezonul 2021 locul 3 național Fond Maturi. Chiar de la primul concurs de fond, de care am amintit mai sus, porumbeii columbofilului ialomițean s-au descurcat foarte bine, acesta câștigând primele două locuri pe lansare. Însă, adevărata performanță a început să se construiască odată cu al doilea concurs de fond, când a întrat „în scenă” masculul RO-19-0033755. Clasând și primul fond, dar cu ceva mai multe puncte de penalizare, pentru acest porumbel au urmat alte două etape trase la indigo: locul 1 din 3.497 porumbei și locul 1 din 1.530 porumbei. Toate cele trei concursuri au avut distanța de 606 km, iar coeficientul total obținut de acest mascul este de 5,25 puncte de penalizare. „Concurez preponderent pentru fond și maraton şi în activitatea mea columbofilă sunt ajutat de încă doi prieteni, Vasile Nedelcu și Aurel Boboc. Porumbeii mei provin în mare parte de la Ion Predoi, cu infuzii de la Gică Stanca și porumbei Freialdenhofen. Am avut un lot de 60 de porumbei pentru acest sezon, care, cu două săptămâni înainte de primul fond, au început programul de văduvie. Pentru hrănire folosesc în mare măsură semințe autohtone, la care mai adaug unele amestecuri de la Versele Laga, în special cele care conțin mai multe semințe mici. Între etapele de fond au primit și câte un tratament, de tricomonoză sau împotriva problemelor respiratorii, unde am folosit medicamente românești. Tot între etape i-am dus și la câte un antrenament de 70 km. Din punct de vedere al originilor, mama masculului este reprodusă dintr-o încrucișare de porumbei de la Ion Predoi și Vasile Nedelcu, iar tatăl masculului este un foarte bun zburător, provenind de la Ninel Sandu”, a declarat Eugen Silivestru (foto dreapta).

Dincolo de toate acestea, rezultatul lui Eugen Silivestru este un exemplu că se poate face performanță în aproape orice condiții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO