Familia Tunduc și trio-ul Măgirescu+Ojog+Dorneanu, campioni mondiali la World Best Pigeon 2021

Este pentru al treilea an consecutiv când se întocmește clasamentul World Best Pigeon de către Federația Columbofilă Internațională, competiție prin care putem deduce nivelul de competitivitate dintre țările care compun forul internațional columbofil. România, ca și la precedentele două ediții, a avut și anul acesta o prestație foarte bună. La oricare dintre categoriile campionatului, columbofilii din țara noastră se clasează pe primele locuri. Pe scurt, la doar două dintre cele șase categorii nu avem un columbofil pe podium și, mai mult, la ambele categorii de Maraton ocupăm primele două locuri.

Categoriile campionatului internațional World Best Pigeon sunt deja cunoscute printre columbofilii români. Totuși, amintim că acestea sunt Speed (Viteză), Middle Distance (Demifond), Long distance (Fond), All Round (General), Marathon și Super Marathon, iar criteriile de calculare a punctajelor sunt identice cu vechile cerințe ale campionatului național din România. Astfel, pentru categoria Speed s-au luat în calcul punctajele realizate la cinci etape cu distanța cuprinsă între 100 și 400 km, pentru Middle Distance s-au centralizat patru etape cu distanța cuprinsă între 300 și 600 km, iar pentru Long Distance s-au calculat punctajele de la trei etape de peste 500 km. All Round a constat în șase etape de 100-500 km, în timp ce pentru Marathon au contat două etape de peste 700 km, iar pentru Super Marathon (categorie adăugată la cererea expresă a reprezentanților României în F.C.I.), două etape de peste 900 km.

Pentru al treilea an consecutiv România ocupă locul 1 la Marathon

La categoria Marathon au fost clasificați 48 de porumbei, din țări precum Polonia, Olanda, Germania, Franța, Ungaria, Cehia, Bulgaria sau Slovacia. Din România, la această categorie s-au încadrat Familia Tunduc (BH), tandemul Stroescu Claudiu + Mihăilescu Mihai (PH), care în campionatul național ocupă locul 4 la aceeași categorie și tandemul Frații Gheorghe+Luca (DB), care ocupă locul 6 național, tot la Maraton Național Maturi. Deși în campionatul național Familia Tunduc ocupă locul 3 național, grație femelei care a reușit să câștige două concursuri consecutive de maraton, ambele terminate în prima zi, în cadrul competiției World Best Pigeon aceștia se clasează pe prima poziție. Astfel, țara noastră își adjudecă din nou prima poziție la această categorie, așa cum s-a întâmplat și la edițiile din 2019 și 2020. Mai mult însă, și pe locul al doilea regăsim tot columbofili români, poziție ocupată de tandemul Stroescu Claudiu + Mihăilescu Mihai din județul Prahova. Ceilalți reprezentanți ai țării noastre, tandemul Frații Gheorghe + Luca (DB) ocupă, de asemenea, un onorabil loc 7. „Suntem foarte bucuroși pentru performanța obținută. Nu ne așteptam să fim chiar campioni mondiali la World Best Pigeon, cu atât mai mult cu cât noi am concurat o echipă mică de porumbei. Am concurat 25 de femele în total și doar 6 pentru maraton. Dar, mă bucur că am dovedit că nu contează numărul de porumbei pe care îi concurezi, ci calitatea și pregătirea. Sunt foarte bucuros și pentru faptul că noi, românii, avem mai multe podiumuri la acest campionat, ceea ce dovedește valoarea porumbeilor noștri și a concursurilor pe care le organizăm. Una peste alta, un rezultat uriaș pentru noi și un rezultat foarte mare pentru România, care va face ca la Olimpiada columbofilă din vară, pe care o vom organiza noi, să cânte imnul României și, împreună, să ducem România acolo unde îi este locul”, a menționat Marius Tunduc (foto dreapta), președintele Uniunii Federațiilor Columbofile din România.

Primul loc și la Super Marathon

A doua categorie cu etape de maraton a campionatului World Best Pigeon este Super Marathon, introdusă, așa cum am amintit deja, la solicitarea reprezentanților României în cadrul Federației Columbofile Internaționale. O nouă categorie, un nou super-rezultat pentru țara noastră, am putea spune, deoarece trio-ul Măgirescu+Ojog+Dorneanu, campionii naționali ai categoriei Maraton Naționali Maturi cu punctaj record pentru țara noastră, se clasează tot pe prima poziție și în acest clasament internațional. Vicecampionul nostru național, Cristian Brumușeșcu, din Olt, se clasează pe a doua poziție la aceeași categorie în cadrul World Best Pigeon, punând și el „umărul” la construirea unei referințe extraordinare pentru țara noastră. Cel de-al treilea reprezentant al României la această categorie, doljeanul Ionuț Cîrciumaru, se poziționează pe locul 5, din nou, o clasare mai mult decât onorabilă. „Mă așteptam ca porumbelul să fie locul 1, pentru că punctajul este unul foarte mic. Au avut punctaje mici și colegii mei din anii precedenți care au câștigat tot primul loc și era greu să se realizeze un punctaj mai mic decât al nostru. Bineînțeles că este vorba și despre o diferență de gândire față de alte țări, de alt stil de a concura, dar, dincolo de toate acestea, pentru Români este un rezultat foarte bun, care încununează evoluția noastră de atâția ani”, a detaliat Daniel Măgirescu. Per total, putem spune pe bună dreptate că, la cele două categorii de maraton, columbofilii români au reușit cele mai bune punctaje din Europa și nu numai.

Podium și la categoria Speed

Pentru categoria Speed au fost centralizate rezultatele a 69 de porumbei, din toate țările în care se practică acest sport la nivel profesionist. Dacă ne-am fi așteptat ca Belgia sau Olanda să domine această categorie, putem spune că am avut frumoasa surpriză să îi regăsim pe campionii naționali ai țării noastre, Familia Szabo, din Sălaj, pe poziția a doua, devansați doar de un columbofil din Olanda. „Dacă la început de sezon nu mă așteptam să devin campion național, cu siguranță nu aveam aspirații nici pentru clasamentul World Best Pigeon. Însă, acum, mă bucur foarte mult pentru aceste rezultate. Nu mă gândeam vreodată să ajung la acest nivel și cred că asta se întâmplă o singură dată în viață”, a declarat Roland Szabo. La aceeași categorie, țara noastră a fost reprezentată și de columbofilii Victor Chiriac (DB) și Szekey Miklos (AB), care deși nu sunt pe podiumul național, au fost incluși în acest clasament pentru că ceilalți porumbei de pe podiumul intern au fost nominalizați la alte categorii. Cei doi ocupă locurile 8 și 16, clasându-se detașat în primul sfert al clasamentului.

Liviu Vieru (OT) ocupă locul al doilea la categoria All Round

Un rezultat foarte bun am obținut și la categoria All Round, acolo unde multiplul campion național Liviu Vieru ocupă poziția a doua, în clasament fiind incluși 58 de porumbei. El este devansat de o echipă columbofilă din Africa de Sud, dar diferența de punctaj este una infimă: 0.047 puncte (3,343/3,390). Ca fapt divers, locul al treilea, obținut de un columbofil din Germania, are 8,6 puncte, iar primul reprezentatnt al Belgiei are un punctaj de 9,4 puncte. „Sincer să fiu, speram la o prestație bună în acest clasament, poate chiar să ocup prima poziție. Însă, este foarte bine și așa, deoarece să ocupi locul al doilea din 58 de participanți din toată lumea bună a sportului columbofil nu este puțin lucru. În orice caz, sunt performanțe care mi-au întrecut cu mult așteptările. Masculul a avut o evoluție fantastică la nivel național, a câștigat, așa cum se cunoaște, cinci concursuri, este dublu campion național și dublu vicecampion național. La acestea se adaugă locul 2 World Best Pigeon, iar eu sunt foarte mulțumit”, a precizat Liviu Vieru.

Nici la celelalte două categorii rămase, Middle Distance și Long Distance, columbofilii noștri nu s-au descurcat rău. La Middle Distance, din România au participat tandemul Poenaru+Călin (DJ), Cosmin Olteanu (PH) și tandemul Manole Victoraș+Răzvan (DB). Ei ocupă locurile 6, 11 și 15, în clasamentul total fiind incluși 74 de porumbei. Pentru Long Distance, din România au fost nominalizați Marius Otea (GJ), campionul categoriei Fond Tineret, Cristian Lemnaru (OT) și Cătălin Nițu (OT), ocupanții primelor două poziții din clasamentul național la categoria Fond Maturi. În cadrul clasamentului World Best Pigeon, cei trei ocupă locurile 5, 11 și 12 din 64 de participanți. Așadar, o nouă prestație de succes a columbofililor români la World Best Pigeon, care ne dă încredere că pe viitor, prin stabilitate și profesionalism, putem deveni o țară mult mai importantă din punct de vedere columbofil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO