Doljeanul Viorel Tudoran, campion la Clubul Gold: „Regulamentul Clubului Gold este mai bun de la an la an“!

Porumbelul care, în acest sezon, a ocupat locul 1 Provincia Oltenia și locul 10 național Clubul Gold este tânăra femelă cu seria 2016119-2021, care a reușit să încheie norma cu un total de 115,30 puncte. Această pasăre aparține columbofilului Viorel Tudoran, din localitatea Ostroveni, județul Dolj, proaspătul câștigător al Trofeului „Traian Nițescu“.

„Concurez porumbeii voiajori din anul 2010. Primii doi ani am concurat la Asociația Columbofila Petroșani, apoi m-am mutat cu locuința în județul Dolj, iar din anul 2013 m-am înscris la Clubul Columbofil Amărăști de Jos. În anul 2020 s-a înființat în zona mea Clubul Dăbuleni, unde activez și în prezent. Rezultatele columbofile obținute de porumbeii pe care îi dețin sunt satisfăcătoare pentru mine. Începând cu anul 2013 și până în prezent am fost nelipsit de pe podiumul județean. De-a lungul timpului am câștigat și câteva trofee provinciale, iar în 2019 am ajuns chiar pe podiumul național, ocupând locul 3 național la categoria As Fond Palmares. Anul acesta iarăși am urcat pe podiumul național, câștigând Trofeul «Traian Nițescu», iar acum, prin obținerea locului 10 național Club Gold, bucuria s-a dublat. Categoriile mele preferate sunt Fond și As Fond, dar de doi ani cochetez și cu categoriile Maraton și As Maraton“, spune crescătorul doljean.
Viorel Tudoran este de părere că înființarea Clubului Gold a fost una extrem de bună deoarece a oferit tuturor crescătorilor șanse egale pentru a câștiga unele dintre cele mai consistente premii din sportul columbofil românesc. „Competiția a fost foarte transparentă și corectă, asigurând șanse egale de câștig tuturor participanților. Regulamentul Clubului Gold este mai bun de la an la an, modificările aduse fiind făcute pentru a mulțumi crescătorii din toate zonele. Ideea Uniunii de a înființa această competiție s-a dovedit a fi o idee genială, cu șanse reale de câștig pentru toți, iar premiile acordate sunt consistente. În sezonul 2021 am achiziționat 20 inele Gold și, cu siguranță, voi achiziționa și pe viitor, lucru pe care îl recomand să-l facă toți iubitorii categoriilor de Fond. În acest sezon am concurat pe o rută nouă, spre Vest, care s-a dovedit a fi și foarte grea. Campioana mea, cu seria 2016119-2021, a fost pregătită la văduvie în acest sezon, iar pentru anul 2023 va rămâne în continuare la lotul de zbor. În anul 2020, o soră de-a ei a ocupat locul 4 județean Club Gold“, a explicat Tudoran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO