Tiberiu Iancu, un campion în căutarea porumbelului perfect

Crescător cu peste trei decenii de experiență, Iancu Ioan Tiberiu este un nume foarte cunoscut printre columbofilii români, în special cei din Provincia de Vest. Președinte al Asociației Columbofile Timiș, Iancu Tiberiu este un pasionat al categoriilor Fond și Maraton, cu atât mai mult cu cât acestea sunt și categoriile premiate în cadrul Clubului Gold. Un concurent redutabil în zborurile cu puii, care i-au adus și două titluri naționale la As Fond în anii 2018 și 2020, Iancu Tiberiu este mereu în căutarea „porumbelului perfect“. Pune un accent deosebit pe reproducție și aduce rar „sânge proaspăt“ în volieră, iar asta doar atunci când consideră că păsările aduc plus valoare crescătoriei. Totodată, este foarte strict când vine vorba despre selecție, puii care nu bifează „căsuțele“ potrivite fiind eliminați fără regrete. După câțiva ani în care a testat metoda văduviei, în sezonul 2022 a decis să revină la natural, iar rezultatele nu au întârziat să apară, obținând două trofee la nivel județean și provincial la As Fond Maturi, dar și un excelent loc 6 național la aceeași categorie.
Dar mai multe despre porumbeii din crescătoria sa, hrana folosită, dar și despre cum ar trebui să arate porumbelul ideal pentru categoriile sale preferate puteți afla în interviul acordat echipei racingpigeons.ro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO