Tandemul prahovean Paraschiv Justin + Toma Valentin a dat lovitura la Gold

Un alt porumbel valoros care a reușit să facă performanță în acest sezon este femela cu seria 2023718-2021 care, cu un punctaj de 12,01 puncte, își adjudecă locul 4 național Club Gold. Ea aparține tandemului prahovean Paraschiv Justin + Toma Valentin, din localitatea prahoveană Cireșanu. „Concurez cu porumbeii voiajori de 38 de ani. Am zburat în trecut pe numele Valentin Toma. Fiind mereu plecat din țară, ajutor aveam din partea tatălui meu, dar din cauza problemelor de sănătate el nu a mai putut să mă ajute cu hrănirea și pregătirea porumbeilor. Din aceste motive, în 2015 am decis să lichidez crescătoria. Auzind acest lucru, Justin Paraschiv mi-a propus să zbor în continuare din crescătorie lui, punând-mi la dispoziție tot ce era necesar pentru a continua să practic acest sport minunat. Deci, dacă nu ar fi fost el, din acel moment nu aș mai fi putut concura. Eu locuiesc în străinătate, iar columbofilie fac, în cea mai mare parte a timpului, prin telefon și urmărind camerele live care sunt montate în crescătorie. Totuși, cel care face toată munca și pune totul la dispoziție este prietenul meu Justin, căruia țin să îi mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce a făcut și face în contul columbofiliei și prieteniei noastre“, a mărturisit Valentin Toma.
În ceea ce privește femela care s-a impus în competiția Gold, ea a fost reprodusă în crescătoria lor din Prahova și jucată doar la văduvie. „Câștigătoarea premiului Gold a fost reprodusă în crescătoria noastră, tatăl ei fiind un mascul adus de la bunului meu prieten, Alexandru Cazacu, iar mama ei este reprodusă tot în crescătoria noastră, din doi porumbei care provin din volierele Cosmin Olteanu Metoda de joc în crescătoria noastră este văduvia cu ambii parteneri. Împerechem porumbeii în jurul datei de 25 martie, îi lăsăm să depună o serie de ouă, iar pe data de 15 aprilie îi separăm și începem antrenamentele. Anul acesta, primul antrenament a fost de la distanța de 80 kilometri aerieni. Facem în jur de 5-6 antrenamente la distanța aceasta, apoi îi antrenăm cu mașina asociației. Între etape, în fiecare săptămână, îi ducem cu mașina personală la un antrenament, tot de la distanța de 80 kilometri“, a detaliat Valentin Toma.

„Recomandăm tuturor colegilor să își procure câteva inele Gold“

Din postura de proaspăt câștigător al Clubului Gold, Valentin Toma își sfătuiește toți colegii să achiziționeze inele Gold, considerând că această competiție este corectă și transparentă, iar premiile sunt pe măsură. „Fiind și noi câștigători ai unui premiu Gold la nivel național, nu putem avea decât cuvinte de laudă la adresa înfințării acestei competiții care este foarte corectă și transparentă și am ferma convingere că așa va fi și de aici înainte. Pentru acest lucru trebuie să mulțumim conducerii pentru munca și lupta depusă de a avea asemenea concursuri. Inele Gold achiziționăm în fiecare an, câte zece bucăți, și cu siguranță vom face acest lucru și de aici înainte. Recomandăm tuturor colegilor, în special celor care angajează yarlingii la etapele de Fond, să își procure câteva inele Gold, deoarece fiecare columbofil are șansa de a câștiga un premiu a cărui valoare este foarte mulțumitoare“, a precizat Toma, care și-ar dori, totuși, ca cele 10 premii naționale să fie acordate primilor zece porumbei din catalog, indiferent din ce Provincie fac parte.
Mai mult, crescătorul apreciază că sportul columbofil românesc este pe drumul cel bun, iar meritele revin și actualei echipe de conducere a UNCR. „Columbofilia în Romania este în ascensiune, asta datorită lui Marius Tunduc și echipei pe care o are. Mă refer aici în special la concursuri, anume la modul de îmbarcare, clasamente sau siguranța concursurilor. Pe scurt: transparență totală. Personal, doresc să ia sfârșit discuțiile dintre uniuni și mai ales între oamenii care fac parte din ele. Mi-ar plăcea să pot să zbor un lot de porumbei la U.C.P.R. și un alt lot la U.N.C.R. – Columba, fără să fiu obligat să aleg să concurez doar la una dintre ele“, a mai spus Valentin Toma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO