Locul 9 național Clubul Gold în 2021 vine din județul Dâmbovița, provincia Muntenia, acolo unde Alexandru Tănase este unul dintre columbofilii meritoşi şi respectaţi ai filialei. În judeţ, „la putere“ sunt etapele pe distanțe scurte și medii, viteza și demifondul fiind categoriile apreciate de majoritatea columbofililor dâmboviţeni, însă, uşor, uşor, această cutumă începe să se schimbe.
„Micuța“ este femela cu seria 2004106-2020, care i-a adus lui Alexandru Tănase premiul cel mare de 10.000 de lei brut. Porumbița campioană a fost botezată astfel pentru că, dintre toți frații ei, ea este cea mai mică în talie. Dar cum esențele tari se țin în sticluțe mici, „Micuța” a făcut furori în voliera columbofilului dâmboviţean, lucru reflectat şi de clasarea extraordinară în clasamentul naţional al Clubului Gold. „Sper să obţin şi la anul cu ea rezultate la fel de bune având în vedere că am luat decizia de a o zbura în continuare. Ca origine, tatăl femelei este un mascul 100% Rauw-Sablon, iar mama sa poartă 50% sânge Gaby Vandenabeele și 50% Pieter Veenstra. Ea face parte din noua generaţie de porumbei reproduşi de mine special pentru a ataca etapele cu distanţe mai lungi, respectiv categoria Fond. Până acum, eu am concurat cu precădere la Viteză şi Demifond, însă m-am gândit, nu cu mult timp în urmă, că aş putea să concurez şi la Fond, motiv pentru care am achiziţionat câteva păsări din liniile de sânge consacrate pentru astfel de etape. Mă bucur că nu a durat foarte mult timp până când am reuşit să scot capul, cum se spune, şi la această categorie de distanţă şi am aşteptări mari ca şi în anii următori să menţin acest trend ascendent“, a declarat Alexandru Tănase.
„Micuţa“, jucată la văduvie, dar „momită“ cu boxa şi masculul său
El precizează că metoda de zbor pe care o folosește este, fără excepţie văduvia, iar ca produse pentru întreținerea porumbeilor folosește produse de la firmele Rohnfried și Vet-Schroeder+Tollisan. Spiritul fin de observație al crescătorului face diferența în orice tip de competiție, lucru confirmat şi de campionul Alexandru Tănăse. El a reuşit „să citească“ una dintre trăsăturile cele mai importante de caracter ale „Micuţei“: atracţia deosebită şi motivaţia puternică pe care femela le are atunci când stă alături de perechea sa, în boxa lor. Datorită acestei observații, înainte de a fi angajată la o etapă, ea era lăsată să petreacă 15 minute cu masculul în boxa lor, această metodă dovedindu-se una câștigătoare.
„În anul 2020, am achiziționat 15 inele pentru Clubul Gold. Rezultatul obținut și premiul în bani câștigat, premiu care mă satisface pe deplin și îmi arată că eforturile depuse până în prezent nu au fost zadarnice, mă face ca pe viitor, an de an, să achiziționez inele pentru Clubul Gold. Sincer, competiția este una bine gândită, corectă din toate punctele de vedere și transparentă. Fără îndoială, sumele de bani acordate sunt motivante, iar faptul că fiecare provincie câştigă cel puţin un premiu la nivel naţional este un lucru extraordinar. Având în vedere aceste aspecte, recomand colegilor columbofili să participe cu încredere la acestă competiție pentru că, dacă eu am reușit să câștig, sunt convins că oricine are șansa sa și poate să își adjudece unul din premiile puse in joc”, a concluzionat Alexandru Tănase.
Lasă un răspuns